Bolnava fara teatru

De la trei ani a facut balet, apoi din clasa a patra pana intr-a saptea a jucat tenis de performanta. Ii place sa cante, sa danseze, iubeste teatrul si pe oameni din toata inima. Daca pe strada o poti confunda cu o pustoaica de 25 de ani, pe scena, alaturi de Marcel Iures sau de Valeria Seciu, actrita Afrodita Androne este unica.

ACASA. Cartile si icoanele bisericesti sunt cele care ii aduc linistea actritei Afrodita Androne

Chipurile tainice de sfinti te privesc cuminti de pe lemnul incrustat. Spre tavan se inalta stive de carti. De tot felul. E liniste in casa Afroditei Androne. In surdina se aude Ada Milea, una din preferatele actritei. "Imi place la nebunie muzica ei!", spune razand. Afrodita e slabuta, mignona, mereu cu zambetul pe buze. Are 36 de ani. Insa vocea i-a ramas ca de copil. "Batranetea este in atitudine, iar eu nu vreau sa ma acresc. Vreau sa-mi pastrez bucuria asta si la 80 de ani!", spune cu tarie, in timp ce obrajii sai capata o roseata nevinovata.

DUMNEZEU PE PAMANT. Nu e greu sa ghicesti ce se ascunde in sufletul ei. O persoana care a avut curajul si bunatatea de a-si imparti casa, luni intregi, cu o batranica luata de pe strada nu poate fi decat un om cu chip de Dumnezeu. I-a trebuit doar o clipa, cat sa o priveasca. Si sa o asculte pe batrana spunand atat de simplu si de firesc: "Nu sunt singura, langa mine este Fecioara Maria!" Vorbele ei adevarate au impresionat-o. Prima data a intalnit-o in trenul de Iasi. Mergeau in pelerinaj la Sfanta Paraschiva, pe 14 octombrie. "Am stat de vorba cu batranica aceea toata noaptea. Am facut schimb de adrese. In Iasi avea unde sa stea, asa ca ne-am despartit. Ma tot intrebam ce mai face mamaita", povesteste Afrodita. De Sfantul Dumitru s-a intamplat sa paseasca pentru prima data in bisericuta din fata Teatrului de Comedie, pentru a lasa un acatist. Mare i-a fost uimirea cand, la iesirea din biserica, a zarit pentru a doua oara statura scunda a mamaitei. Venise la moastele Sfantului Dumitru. Auzind ca doarme in gara, a hotarat sa o gazduiasca. Si acum, de mai bine de patru ani, Afrodita Androne isi petrece iernile alaturi de ea. "Batrana are o casuta intr-un sat de langa Targoviste, dar sta sa cada pe ea, nici geamuri nu are. Cum sa n-o ajut? E in varsta, necajita si asa de mica, incat o bagi in san. Ma pricep la oameni, nu mi-e teama ca ma pot insela". Zambeste. Ma priveste intens, semn ca oricand mi-ar ghici gandurile.

DESTAINUIRE PRIN… POEZIE SI TEATRU. Inca din copilarie visa sa ajunga actrita. Tot atunci citea si foarte multa poezie care, spune ea, "a facut-o sa se apropie de actorie. O poezie e ca o piesa de teatru. Musteste a emotie. Prin poezie si teatru pot sa vorbesc despre mine!" Continua sa povesteasca: "In casa in care stateam aveam o scena. Imi jucam rolurile in fiecare zi, imitand pe toata lumea. Imi place sa daruiesc oamenilor din tot ce am. Chiar si cand nu sunt pe scena. E o misiune, asa cum, nu demult, mi-a spus un preot: "Aveti o misiune pe pamant, aceea de a-i bucura pe oameni si de a-i sensibiliza. Ar fi nemaipomenit sa stiu ca un om pleaca de la teatru mai bun".

ADOPTATA DE MOLDOVENI. Afrodita Androne a absolvit facultatea in 1993 la clasa profesorului Gelu Colceag. Dintre profesorii de suflet ii aminteste pe Ion Cojar, Adriana Popovici, Florin Zamfirescu. Ei au fost cei care au invatat-o ca a fi actor inseamna sa te daruiesti neconditionat publicului. De-abia dupa un an de la absolvire a reusit sa joace. Andrei Serban organiza un concurs pentru un work-shop. Afrodita a castigat preselectia a doua, din 30 de candidati. "Am fost atat de fericita. Acolo mi-am adus aminte de meseria mea, de dragostea dintai." Pe o scena adevarata a pasit pentru prima oara cand avea 24-25 de ani. La Piatra Neamt. A dat concurs cu gandul insa ca nu va ramane mai mult de cateva zile. "Mi-a fost foarte greu. Eram singura, salariul de vreo 80.000 de lei nu iti ajungea decat sa platesti intretinerea. In fiecare seara, cu ochii in lacrimi imi spuneam ca plec acasa. Si a doua zi, cand ieseam si vedeam dealurile alea impadurite si poienita ascunsa printre verdele padurilor, in care batea mereu soarele, imi spuneam: «Mai stau o zi». Si inca o zi… zi dupa zi, pana s-au facut trei ani. "M-a tinut orasul, dar si oamenii de acolo. Am zis ca-s moldoveanca prin adoptie. Incepusem sa vorbesc cu «ci», ci-aia, ci-asta…"

"SUNT CA UN PESTE PE USCAT!" Bucuria cea mai mare a fost insa cand s-a intors in Bucuresti. Atunci a si jucat alaturi de cei doi mari actori, Marcel Iures si Valeria Seciu, in piesa "Creatorul de teatru", pusa in scena la Teatrul Act de Alexandru Dabija. "E minunat sa ajungi sa fii pe scena alaturi de un actor pe care l-ai urmarit de cand erai copil. I-am povestit domnului Iures cum fugeam de la scoala ca sa merg la teatru. Imi cumparam un bilet de 5 bani. Mi se intampla sa vad unele spectacole si de zece ori. Erau adevarate regaluri." A mai jucat si la Teatrul National pana acum trei ani, cand cele doua spectacole, "Cadavrul viu" de Tolstoi, in care canta alaturi de Maria Buza muzica tiganeasca, si in "Mofturi la Union" dupa Caragiale s-au anulat. Deocamdata, nici la Teatrul Act nu mai sustine spectacole, Marcel Iures, fiind plecat peste hotare pentru filmari. "Acum cateva zile am trecut prin teatru si colegii m-au intrebat: «Dar ce-i cu tine, ti-e rau?» Adevarul este ca sunt bolnava, pentru ca nu joc. Sunt ca un peste pe uscat. Mi-e dor de teatru si nu pot trai fara sa joc!"

GANDURI… Afrodita Androne spune ca, daca nu ar fi fost actrita, cu siguranta ar fi devenit medic. Isi doreste sa aiba o familie, copii si sa nu se inraiasca niciodata. Despre prima dragoste isi aduce aminte cu mare placere: "A fost ceva platonic. Baiatului i-a trebuit un an ca sa ma ia de mana si aproape doi ca sa ma sarute." Se invinovateste ca este prea imprastiata si uneori prea copilaroasa. Ar fi vrut sa o cheme Ana sau Maria, numele "Afrodita" atragand chicoteli din partea colegilor. Ii place sa asculte Loreena Meckennit, sa gateasca, dar nu pentru ea, ci pentru ceilalti. Si, mai presus de toate, ii place sa... zambeasca.

ESENTA

"Actorul cauta in permanenta rolul. Cauta sa-si asume personalitatea si viata cuiva pe care nu il cunoaste, nu il vede. Un personaj dintr-o carte este mort. Noi trebuie sa-l gasim si apoi sa-i dam viata. De fapt, cred ca aceasta este partea cea mai frumoasa din meserie" - Afrodita Androne, actrita

MISIUNE SFANTA

Respira si traieste prin teatru, prin oamenii care vin in salile de spectacole. Actrita marturiseste tristetea pe care o simte atunci cand pe scena se sting luminile. "Dintr-o data dispare toata energia. Te simti golit. Dar culmea este ca la scurt timp te reincarci. De aceea, teatrul este minunat. Exact ce ai dat se intoarce inapoi si de multe ori chiar mai mult." Singuratatea insa, spune actrita, ii face pe actori sa se stranga laolalta dupa spectacole. "Bem cate o bere sau tuica facuta de domnul Iures si povestim. De multe ori aducem si mancare, sarmale, si tot felul de bunataturi." Spune ca la teatrul trebuie sa te lasi in voia sortii, ca emotiile numai asa se pot invinge. "De-aia zic, n-ai cum sa nu crezi in Dumnezeu. Am constiinta dumnezeirii deasupra noastra mai puternica decat orice. Dumnezeu trebuie sa-si astearna harul asupra noastra, altfel esti ca in desert. Mergi, mergi si parca nisipul ala nu se sfarseste niciodata. Actorul are nevoie de Divinitate, mai ales in clipa intalnirii cu publicul, clipa vitala pentru orice artist."

"NIMIC NU MAI E SOCIALIST"

Desi gandul ei a fost sa faca teatru si film, Afrodita nu se da in laturi nici cand e vorba sa faca dublaje la desene animate, mai ales ca cei mici ii sunt foarte dragi. Imediat dupa ce a absolvit facultatea a lucrat chiar si in presa, la... Jurnalul National. Nu s-a putut acomoda. A stat doar cateva luni. "Cand am ajuns acolo, m-au intrebat ce stiu sa fac. «Nimic!», i-am spus. Intr-un fel, speram sa nu ma angajeze. La scris nu ma pricepeam, nici macar cine era prim-ministru nu stiam." Conferintele de presa erau o adevarata corvoada. I se intampla sa vina in redactie plangand. "Intram in panica, nu intelegeam nimic. Doamne, era ingrozitor. Intr-o sambata m-am dus eu la conferinta. S-a inregistrat cu ecou. Bazandu-ma pe reportofon, nu am scris nimic. In material am spus numai prostii, cum ca am fi intrat in Internationala Sociala, desi era Socialista, si noi nici macar nu intraseram. Fiind dupa revolutie, ma gandeam ca nimic nu mai e socialist, de aceea am zis sociala." Pe toate le spune degajat, cu zambetul pe buze, multumita ca are norocul sa faca ceea ce-i place.