x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Automobile record

Automobile record

de Miruna Mihalcea    |    01 Iul 2005   •   00:00
Automobile record

DIVERTISMENT
Masinile noastre cele de toate zilele nu sunt de cand lumea si pamantul. Ehee, pana s-a inventat roata, a durat ceva. Apoi pana s-a mai inventat si combustia interna…
DIVERTISMENT
Masinile noastre cele de toate zilele nu sunt de cand lumea si pamantul. Ehee, pana s-a inventat roata, a durat ceva. Apoi pana s-a mai inventat si combustia interna…

Cartea Recordurilor de la Editura Rao ne prezinta, in cele ce urmeaza, cateva dintre cele mai sonore performante la care au ajuns proiectantii si constructorii de automobile.

DE SERIE. Mercedes-Benz CLK/LM este cea mai scumpa masina. Ea costa 1.547.620 de dolari cand a fost lansata, in 1997. Poate atinge 100 km/h in 3,8 secunde si o viteza maxima de 320 de kilometri la ora. Pe de alta parte, cea mai mare masina de serie produsa pentru uz privat a fost Bugatti Type 41 "Royale". Masina are peste 6,7 metri lungime si o capota de peste 2,13 metri. Iar cea mai puternica masina de serie are motorul de 5.998 cc, cu 12 cilindri. E vorba de un Ferrari Enzo. Poate genera 492 kW (660 cp), ceea ce il face cel mai puternic din productia de serie. Ferrari sustine ca Enzo atinge 100 km/h in 3,65 secunde si o viteza maxima de 349 km/h. In fine, automobilul Morgan 4/4, produs din decembrie 1935 de Morgan Motor, este masina de serie produsa cel mai indelungat timp. Masinile de la Morgan Motor sunt create manual, iar productia dureaza aproximativ 23 de zile.

SCUMPETE. Tot Bugatti da clasa. Cel mai mare pret confirmat platit pentru o masina este de 15 milioane de dolari pentru un coup... Bugatti, acelasi model care se incadreaza si la categoria "cea mai mare masina de serie". Automobilul a fost vandut de Harley corporatiei japoneze Meitec, la 12 aprilie 1990.

DE LUX. Cea mai lunga masina este o limuzina creata de americanul Jay Ohrberg. Ea masoara 30,5 metri lungime si are 26 de roti. Printre imbunatatiri se numara un pat dublu cu apa si o piscina cu trambulina. In plus, masina se poate "impaturi". Fie o conduci ca pe un vehicul ridici, fie o-ndoi literalmente de la mijloc. Vehiculul a fost creat in scopuri artistice.

PARADA BROSCUTELOR. 2.728 de Volkswagen Beetle au participat pe 1 mai 1995 la o parada organizata de Volkswagen Aficionado Club din Brazilia, pe o pista de curse le langa Sao Paulo.

PRODUCTIE. Conform datelor Organizatiei Internationale a Producatorilor de Masini, in 2002 SUA a produs circa 12,27 milioane de vehicule.
×
Subiecte în articol: masina