x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Un spectacol transmis live și două spectacole la matineu, în această săptămână, la Teatrul Nottara

Un spectacol transmis live și două spectacole la matineu, în această săptămână, la Teatrul Nottara

de Magdalena Popa Buluc    |    27 Mai 2023   •   22:10
Un spectacol transmis live și două spectacole la matineu, în această săptămână, la Teatrul Nottara

Teatrul Nottara, prin partenerul Picior de Play, a transmis live reprezentația din data de 25 mai a spectacolului „A douăsprezecea noapte sau Noaptea Magilor” de William Shakespeare, regia: Alexandru Mâzgăreanu. Spectacolul va putea fi urmărit, înregistrat, până la finalul zilei de 4 iunie.

A douăsprezecea noapte sau Noaptea Magilor” de William Shakespeare, regia: Alexandru Mâzgăreanu, este cea mai recentă producție a Teatrului Nottara, reunind în distribuție actorii: Cerasela Iosifescu, Luminița Erga, Daria Pentelie, Dan Bordeianu, Alexandru Jitea, Sorin Cociș, Mihai Marinescu, Lucian Ghimiși, Tudor Cucu-Dumitrescu, Rareș Andrici, Răzvan Bănică, Filip Ristovski, Mircea Teodorescu.

O poveste despre magia iubirii, plasată undeva, în inima epocii hippie, spectacolul are un decor semnat de Andreea Săndulescu, costumele care completează universul plin de culoare îi aparțin Alexandrei Boerescu, iar coregrafia, Ioanei Marchidan. Muzica Originală este semnată de Alexandru Suciu, iar lighting-design-ul de Daniel Klinger.

Începând cu luna februarie a acestui an, Teatrul Nottara a transmis lunar câte un spectacol în regim de live streaming, la care au cumpărat bilete sute de români aflați în toate colțurile lumii. 

Duminică, pe 28 mai, iubitorii de teatru au de ales la Teatrul Nottara între patru spectacole, dintre care două, la matineu. Acestea sunt, de altfel, ultimele spectacole de matineu programate în această stagiune.

La Sala „Horia Lovinescu”, de la ora 12.00, amatorii de comedie pot vedea spectacolul „Jaful” de Joe Orton, regia: Vlad Massaci. Din distribuție fac parte Sorin Cociş, Corina Dragomir, Diana Roman, Vlad Bălan, Răzvan Bănică, Șerban Gomoi.

La aceeași oră, la Sala „George Constantin”, spectatorii îi pot vedea pe Andi Vasluianu, Cerasela Iosifescu, Ion Haiduc și Victoria Cociaș în „La doi pași de Mullingar” de Patrick Shanley, regia: Cristi Juncu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×