Peste 60 de organizații neguvernamentale și profesionale, precum și profesioniști au semnat Manifestul pentru protejarea patrimoniului cultural din România, care cere autorităților centrale și locale din România „cinci măsuri urgente” pentru îmbunătățirea cadrului legal și pentru valorificarea patrimoniului cultural. Demersul este o premieră pentru România.
Manifestul este un prim pas în construcția unei platforme de colaborare între organizațiile societății civile, asociațiile profesionale și experți, deschisă să lucreze cu autoritățile pentru a obține o schimbare radicală în politicile publice pentru patrimoniu. Procesul consultativ va continua, pentru a crea un pachet complet de măsuri și activități care să fie puse în practică. Lista de semnături este deschisă și cei interesați se pot alătura în continuare inițiativei.
Măsurile propuse se referă la cele mai importante probleme cu care se confruntă în acest moment patrimoniul cultural din România:
- Adoptarea și aplicarea standardelor europene de calitate în practica patrimoniului cultural, în toate inițiativele și programele publice și private.
- Includerea studiilor de impact asupra mediului și patrimoniului cultural în evaluarea oportunității de demolare a clădirilor existente.
- Activarea unui Grup de lucru interdisciplinar și internațional pentru revizuirea și actualizarea normativelor de proiectare în scopul protecției seismice și a îmbunătățirii eficienței energetice pentru clădiri de patrimoniu.
- Realizarea unui proiect pilot de dezvoltare urbană sustenabilă prin conservarea și valorificarea patrimoniului (industrial, balnear etc.) ca exemplu de bune practici cu impact național.
- Implementarea unui proiect pilot centrat pe o școală de meserii pentru patrimoniu, în cooperare internațională.
Premisele care justifică aceste „măsuri urgente”, arată Manifestul, sunt faptul că „patrimoniul face parte în mod firesc din viața zilnică a cetățenilor”, „definește identitatea culturală și memoria colectivă a comunităților”, este „o resursă economică valoroasă” și o sursă de locuri de muncă; este „un factor de dezvoltare urbană sustenabilă”, în contextul crizei climatice; și „un factor fundamental pentru cultură și educație”
Măsurile vor fi promovate de semnatari în relația cu autoritățile centrale și locale din România, precum și la nivel european, prin intermediul Europa Nostra. Este prima oară când organizațiile implicate în protejarea patrimoniului cultural se unesc în jurul unei agende comune de măsuri și politici publice. Inițiativa a avut loc în contextul unei mese rotunde, pe 5 octombrie, în marja Summitului European al Patrimoniului Cultural, organizat de Europa Nostra, la București, între 6-8 octombrie 2024.
Semnatarii Manifestului până la trimiterea comunicatului:
Asociația 37; Asociația ACTUM; Asociația ARA - Arhitectură. Restaurare. Arheologie; Asociația Roșia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO; Asociația Art Conservation Support; Asociația ARTA în dialog / UrbanEye Film Festival; Asociația Artis Peritia; Asociația Atelierul de Patrimoniu; Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București (ADIZMB); Asociația Biserici Înlemnite; Asociația CasApold; Asociația culturală Aici a Stat; Asociația De-a arhitectura; Asociația Front la Dunăre; Asociația Gaspar, Baltasar & Melchior / Școala de la Piscu; Asociația GEYC; Asociația Human Made Art / Cronicari Digitali; Asociația Ideilagram; Asociația Inima Olteniei; Asociația Ivan Patzaichin Mila 23; Asociația Laborator Zero Pozitiv; Asociația Maria; Asociația Monumentum / Ambulanța pentru Monumente; Asociația Petrus Italus Trust / Alianța pentru patrimoniul bistrițean; Asociația Pro Noviodunum; Asociația Profesională a Urbaniștilor din România (APUR); Asociația Re:Rise; Asociația Studio Zona; Asociația pentru tranziție urbană (ATU); Asociația Tri; Asociația Unda Verde; Asociația Youth Vision for Society; Baza. Deschidem orașul; Comitetul Național Român ICOMOS; DoCoMoMo România; Fundația Biserici Fortificate; Fundația Mihai Eminescu Trust; Fundația Pro Patrimonio; Grupul Civic Piața Veche Craiova; Grupul de inițiativă Rafinăria la prezent; Ileana Burnichioiu; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE 2000; Kraft Campus; Librăriile Cărturești; MKBT: Make Better; Nod Makerspace; Ordinul Arhitecților din România; Raluca Chițimia; Simona Loredana Bogdan; Ștefan Alexandru Ghiță; Timișoara verde-albastră; Universitatea Națională de Arte București; Zero Positive Architecture SRL; 112 Patrimoniu – Grup de Lucru Patrimoniu în cadrul OAR București; ArhipeisajStudio.srl; Muzeul Astra Sibiu; Asociația Culturală „Patrimoniu pentru Viitor”; Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie; Studiogovora; Asociația pentru Arheologie Industrială – AIR; Asociația Salvați Conacul Zarifopol.
Bucureștiul este capitala europeană a patrimoniului european cu ocazia Summitului European al Patrimoniului Cultural, organizat de rețeaua Europa Nostra, în perioada 6-8 octombrie 2024, cu sprijinul Uniunii Europene, al Ministerului Culturii și al Primăriei Generale a Capitalei și sub patronajul Președintelui României. Cei mai buni profesioniștii din domeniu de la nivel european discută prioritățile de politici publice la nivelul UE pentru perioada următoare și au celebrat cele mai bune proiecte de conservare a patrimoniului construit, care au câștigat competiția pentru Premiile Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra. Printre cele mai bune 26 proiecte de conservare a patrimoniului premiate în acest an s-au aflat și două din România (Biserica Săsească din Alma Vii și Biserica Sfântului Mihail, Cluj-Napoca). Dintre acestea, Biserica Săsească Alma Vii a câștigat și un Grand Prix și Premiul Publicului.
Foto Bogdan Dinca