x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Arta plastică și muzica – simbioză într-un spațiu istoric

Arta plastică și muzica – simbioză într-un spațiu istoric

de Magdalena Popa Buluc    |    28 Oct 2024   •   12:00
Arta plastică și muzica – simbioză într-un spațiu istoric

Proiectul „Citadele Culturale”, care propune spectacole sincretice în spații deosebite, ajunge în județul Gorj, într-un loc încârcat de istorie și frumos. Astfel Gorj-ul este cel de-al 27 județ care aderă la proiectul „Citadele Culturale”.

Cula Glogoveanu va găzdui sâmbătă, 2 noiembrie 2024, de la ora 14, un spectacol în care arta plastică, muzica, poezia și publicistica se vor îmbina într-un moment cultural memorabil.

Chitaristrul Tudor Niculescu Mizil va susține un recital cu un program foarte atractiv, înconjurat fiind de lucările de artă plastică ale unuia dintre cei mai spectaculoși și profunzi pictori gorjeni – Florin Preda Dochinoiu. În cadrul evenimentului vor fi prezentate și două cărți: „Versuri dintr-un jurnal în amurg” de Nicolae Dragoș, volum care conține ilustrații semnate de artistul vizual expozant și „Policromii” de Sebastian Crăciun, un volum care cuprinde 30 de interviuri cu personalități din lumea artelor vizuale precum: pictorii Petru Lucaci, Gheorghe Dican, Felix Aftene, Tudor Zbârnea, academicienii Răzvan Theodorescu și Mircia Dumitrescu, sculptorii: Bata Marianov, Liviu Mocan, artistul sticlar Ioan Tămâian, vitralista Amalia Verzea, artistele vizuale Ana Lupaș și Cela Neamțu, directorul Muzeului Național de Artă Contemporană – Călin Dan, criticul si istoricul de artă Pavel Șușară. Apariția acestui volum sprijină campania „Viitorul artei”. Toate încasările rezultate se vor transforma în premii pentru tinerii artiști plastici, la Concursul „Martha Bibescu”, organizat de Asociația Pro Valores la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, în luna mai 2025.

Pictorul Florin Preda Dochinoiu este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Drobeta Turnu Severin și a absolvit studiile de master în arte vizuale la Universitatea din Craiova, specialitate conservare – restaurare. În luna iulie a participat la Salonul Internațional de Arte Vizuale ”Martha Bibescu”, iar de curând, împreună cu Florin Alexandru Preda a vernisat expoziția „Colecționar de cotidian”. De acestă dată lucrările sale vor putea fi admirate sub genericul „Zboruri confiscate” – o invitație de privi lumea doar cu sensibilitate, zborul fiind adesea o metaforă pentru idealurile înalte.

Chitaristul Tudor Niculescu-Mizil este absolvent al Universității Naționale de Muzică din București și a cursurilor de master ale Academiei de Muzică din Maastricht (Olanda). Este solist și profesor. Este directorul artistic al concursului international de chitară clasică “Talente în afirmare”, iar printre succesele recente se numără colaborarea cu actrița Lamia Beligan la „Memorialul Ocnele Mari” sau recitalul de poezie și muzică susținut împreună cu actorul Cristian Iacob, la Biertan, în cadrul proiectului „MuziColine”.

Cula Glogoveanu se află în Comuna Glogova, pe drumul care leagă localitățile Motru de Baia de Aramă, și a fost restaurată în cadrul proiectului „Cule în lumină”. Localitatea Glogova a jucat un rol politic important datorită boierilor din familia Glogoveanu, care dețineau aici una dintre reședințe. De zona respectivă se leagă și numele lui Tudor Vladimirescu, administrator al moșiilor deținute de familia Glogoveanu în zona Obârșia și Cloșani din nordul Mehedințiului istoric. O legendă spune că un negustor sârb cu numele de Glogovan s-ar fi așezat în această zonă și ar fi întemeiat localitatea, iar urmașii lui și-au luat numele de Glogoveanu, devenind boierii acestor locuri. Istoria acestei clădiri începe în secolul XVIII, când Matei Glogoveanu a construit o casă cu parter și biserica Sfântul Nicolae (1730). Fiul său, Ioniță, mare dregător, îndeplinind funcția de caimacam al Craiovei, a finalizat biserica începută de tatăl sau și după anul 1764, a construit actuala locuință, păstrând din vechea casă doar beciul.

Intrarea la eveniment este liberă.

 

×
Subiecte în articol: Citadele culturale