x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale „Auzim cu sufletul”, la Artmark

„Auzim cu sufletul”, la Artmark

de Magdalena Popa Buluc    |    25 Ian 2022   •   18:25
„Auzim cu sufletul”, la Artmark

Casa de Licitații A10 by Artmark organizează, în colaborare cu Asociația Rotary Club Pipera, secțiunea caritabilă destinată sprijinirii proiectului „Auzim cu sufletul” din cadrul Licitației de Artă Contemporană, programată pe 1 februarie. Prima acțiune caritabilă din 2022 organizată de Artmark este destinată copiilor cu hipoacuzie profundă din zonele defavorizate ale țării, adăpostiți în singura școală pe o rază de 250 de km.

Artiști români contemporani și colecționari de artă au donat 21 de lucrări pentru a susține actul caritabil. Corneliu Baba, Ștefan Câlția, Sorin Ilfoveanu, Gheorghe Șaru, Tia Peltz, Victoria Zidaru sunt artiștii care semnează operele destinate actului caritabil. Prețurile de pornire ale operelor de artă variază între 150 și 500 de euro. Fondurile colectate vor fi utilizate în scopul dotării singurei școli unde copii cu hipoacuzie profundă la ambele urechi sunt pregătiți pentru meserii adaptate nevoilor lor, dar și pentru asigurarea protezării copiilor cu cele mai performante dispozitive de pe piață. Bugetul anual necesar pentru „Școala de hipoacuzici” este de 15.000 de euro.

Beneficiarii proiectului sunt 150 de copii, pentru care va fi asigurată școlarizarea pentru clasele 0-12, având în vedere că șansa ca acești tineri să își găsească un job este foarte mică după ce termină cursul primar și gimnazial dacă nu li se asigură o pregătire pentru meserii adaptate lor încă din liceu. Mai mult, copiii vor fi protezați cu cele mai performante proteze din piață, adaptate formei de hipoacuzie, iar fiecare clasă va fi dotată cu emițătoare FM care setează automat frecvența protezelor auditive. Totodată, laboratoarele de logopedie și demutizare vor fi dotate cu materiale de specialitate moderne.

Oricine poate deveni ambasador al faptelor bune, susținând  cauza copiilor hipoacuzici din 1 februarie. Casa de Licitații A10 by Artmark oferă suport logistic și pune la dispoziție platforma de licitare pentru colectarea fondurilor necesare demersului nobil. Oricine se poate alinia cauzei sau ajuta, plasând oferte online pe www.artmark.ro pentru cele 21 de opere de artă.

Cele 21 de lucrări donate de artiști sau colecționari de artă sunt marcate cu o inimă roșie și pot fi vizionate online pe artmark.ro sau admirate în expoziția de la Palatul Cesianu-Racoviță, în regim gratuit, în intervalul orar 10:00-20:00.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Artmark