C(rampe) - Vecina noastră

Uită-te şi tu la reclama aia cu vecina noastră cea frumoasă, "care scoate capul pe fereastră, pe fereastră, pe fereastră", poate, cine ştie, tu ai noroc şi o prinzi cînd e cu capul scos afară; ai putea să încerci soliditatea ferestrei, ferestrei, ferestrei poziţionîndu-te în afara ferestrei, ferestrei, ferestrei, pentru ca, atunci cînd vecina noastră, vecina noastră, vecina noastră scoate capul pe fereastră, pe fereastră, pe fereastră, tu să vii de-afară, de-afară, de-afară şi s-o trînteşti cu putere, cu putere, cu putere, drept în moaca, moaca, moaca vecinei noastre, vecinei noastre, vecinei noastre.

Uită-te şi tu la reclama aia cu vecina noastră cea frumoasă, "care scoate capul pe fereastră, pe fereastră, pe fereastră", poate, cine ştie, tu ai noroc şi o prinzi cînd e cu capul scos afară; ai putea să încerci soliditatea ferestrei, ferestrei, ferestrei poziţionîndu-te în afara ferestrei, ferestrei, ferestrei, pentru ca, atunci cînd vecina noastră, vecina noastră, vecina noastră scoate capul pe fereastră, pe fereastră, pe fereastră, tu să vii de-afară, de-afară, de-afară şi s-o trînteşti cu putere, cu putere, cu putere, drept în moaca, moaca, moaca vecinei noastre, vecinei noastre, vecinei noastre. Astfel, testezi două lucruri, două lucruri, două lucruri: cît e de bună fereastra, fereastra, fereastra sau, mă rog, balamalele, balamalele, balamelele, sau aia ce trebuie să fie bun, bun, bun în reclama aia, aia, aia şi, doi, cît e de tare-n cabanos vecina noastră, vecina noastră, vecina noastră.

Chestia e că m-au enervat dintotdeauna vecinele noastre care scot capul pe fereastră, pe fereastră, ca să vadă ele tot ce mişcă-n ţara asta, "rîul, ramul", drept pentru care, ideea însăşi de vecină mă doboară acum şi pururea şi-n vecii vecilor, amin, n-o să-mi placă niciodată de nici o vecină, cît o fi ea de frumoasă, decît dacă stă în casa ei şi nu scoate capul pe fereastră, pe fereastră, pe fereastră şi nici măcar nu ştiu cum o cheamă şi nici ea nu ştie cum mă cheamă pe mine, nu-mi cere niciodată detergent şi nici nu mă cheamă să-i repar computerul, pe mine, ai-tistul de serviciu al secolului.

Deci în reclama aia m-am prins, e vorba, de fapt, de o fereastră, fereastră, fereastră, iar nu de o vecină, vecină, vecină, dar de ce, dragă, trebuie neapărat să scoată capul pe fereastră, pe fereastră, pe fereastră, de ce să nu stea cu capul în casă, în casă, în casă, de ce trebuie să-mi strice mie armonia interioară, interioară, interioară şi de ce, la urma-urmei, la urma-urmei, la urma-urmei, trebuie ea să se laude cu ce fereastră, fereastră, fereastră are ea, ea, ea? În această lume, lume, lume care consumă foarte mult, mult, mult, dar pricepe foarte puţin, puţin, puţin, o vecină care mai scoate şi aia capul pe fereastră e de-a dreptul ceva scabros, un lucru care nici măcar nu trebuie să fie reţinut. Săptămîna trecută am scos şi eu capul pe fereastră, voiam să miros iarba într-un mod romantic, ca tăuraşul Ferdinand, dar m-a plouat în cap, cu praf de sus, de la trei sau patru şi am zis na, poftim, să mai scoţi capul pe fereastră, pe fereastră, pe fereastră.

Aşa merită vecina din reclamă: ori să-i tragi una-n cabanos cu fereastra, dar tare, nene, nu cu milă, ori să-i scuturi un preşuleţ în cap, eventual pe ăla plin cu păr de cîine, să se-nveţe minte, să stea cu capu-n casă, că nici măcar nu e cine-ştie-ce de frumoasă, şi, oricum, dacă e frumoasă, dar e proastă tot aia e, că frumuseţea trece ca apa curgătoare, dar prostia e ca stînca, nu pleacă nicăieri. Deci vecina noastră e o proastă şi d-aia nu-nţelege şi d-aia tot scoate capul. Capul, capul.