x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Cele mai scumpe opere de artă

Cele mai scumpe opere de artă

05 Feb 2010   •   00:00

O sculptură din bronz realizată de Alberto Giacometti, "L'Homme qui marche I", a devenit, miercuri, cea mai scumpă operă de artă vândută la o licitaţie publică, fiind adjudecată pentru 104,32 milioane de dolari, a anunţat casa Sotheby's din Londra.

Recordul absolut este deţinut însă de pictura "No 5, 1948", de Jackson Pollock, vândută pentru 140 de milioane de dolari în SUA, în urma unei tranzacţii private. A fost întocmit şi un top zece al celor mai scumpe tablouri din lume vândute la licitaţii publice, anunţă Mediafax.

Astfel, pe primele două locuri se situează Picasso cu "Garcon ŕ la pipe" (104,2 milioane $) şi "Dora Maar au chat" (95,2 milioane $), locul trei fiind ocupat de Gustav Klimt cu "Portrait d'Adele Bloch-Bauer II" (87,9 milioane $). Francis Bacon şi al său "Triptyque" ocupă poziţia a patra cu 86,2 milioane de dolari, în vreme ce locul cinci i-a revenit lui Van Gogh cu "Portrait du Dr Gachet" (82,5 milioane $). Pe locul şase se află Renoir cu "Au moulin de la galette" (78,1 milioane de dolari), iar Rubens pe şapte cu "Massacre des innocents" (76,7 milioane $). Ultimele trei locuri sunt ocupate de Mark Rothko - "White Center (Yellow, Pink and Lavender on Rose)", pentru 72,8 milioane de dolari, Andy Warhol - "Green Car Crash (Green Burning Car I)", pentru 71,7 milioane de dolari şi Van Gogh - "Portrait de l'artiste sans barbe", pentru 71,5 milioane de dolari.

×
Subiecte în articol: arte