x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Concurs CNC - Sergiu Nicolaescu, în topul câştigătorilor

Concurs CNC - Sergiu Nicolaescu, în topul câştigătorilor

de Daniela Titire    |    15 Ian 2008   •   00:00
Concurs CNC - Sergiu Nicolaescu, în topul câştigătorilor

Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) a făcut ieri publice numele câştigătorilor celei de-a doua sesiuni a concursului de proiecte cinematografice pentru 2007.



Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) a făcut ieri publice numele câştigătorilor celei de-a doua sesiuni a concursului de proiecte cinematografice pentru 2007.

Astfel, regizorul Radu Mihăileanu a obţinut cea mai mare finanţare – 1,6 milioane de lei – pentru proiectul de lungmetraj ficţiune "Concertul", o coproducţie Castel Film/Les Productions du Trésor. Un alt proiect care a primit finanţare a fost "Poker", produs de Cine TV – 1,25 milioane de lei, regia Sergiu Nicolaescu (foto), scenariul Adrian Lustig.

În decursul anului trecut, Centrul a acordat finanţări pentru şapte proiecte de lungmetraj ficţiune, suma totală fiind de 8 milioane de lei. La "debut lungmetraj ficţiune", cei mai mulţi bani – 1,29 milioane de lei – a primit proiectul "Puzzle pentru un orb", producător Castel Film, regia Andrei Zincă, scenariul Adrian Lustig şi Andrei Zincă.

Printre cei care au "ratat" finanţarea CNC se găsesc nume la fel de mari ca şi cele ale câştigătorilor: Dan Piţa, Radu Gabrea, Bogdan Ficeac, Nicolae Mărgineanu, Mihaela Rădulescu, Dan Chişu, Dan Puric, Alexander Hausvater şi alţii. Centrul Naţional al Cinematografiei a finanţat în total 38 de proiecte din cele cinci secţiuni participante.

×
Subiecte în articol: arte