Ieri a sosit la Bucuresti directorul festivalului ce se va desfasura la Varna intre 3 si 7 august a.c. Neamt stabilit in Bulgaria, Nedy Cross nu este numai presedintele companiei Universum Entertainment, ci si liderul trupei Silent Madness.
In cele cateva zile cat sta in Romania, Cross intentioneaza sa promoveze festivalul de la Varna, la care sunt asteptati spectatori din mai multe tari. Conform traditiei ultimilor ani, din ce in ce mai multi romani participa la concertele rock din tara vecina, unde atat biletele de intrare, cat si celelalte sunt la preturi deosebit de atractive. Dar pana la Monsters of Rock, amatorii genului pot urmari urmatoarele concerte (organizate tot de Nedy Cross & Universum Entertainment): 23 mai - in centrul orasului Varna - Uriah Heep, Nazareth, Silent Madness - intrare libera, 24 mai - Stadion Stara Zagora - Uriah Heep, Nazareth, Silent Madness - intrare libera, 23 iunie - Stadion Stara Zagora - Scorpions, Axel Rudi Pell, Doro, Silent Madness, 25 iulie - Kavarna - Whitesnake. GARY MOORE. De asemenea, este confirmat si Gary Moore sa cante in Bulgaria la 24 iunie, dar locul unde se va desfasura faimosul chitarist urmeaza sa fie stabilit cat de curand. Pentru cei interesati, de pe site-ul www.universum-entertainment.com se pot afla amanunte despre tot ce "misca" in tara vecina in materie de concerte rock. Revenind la Monsters of Rock, organizatorii tintesc sa intre in Guiness Book cu cifra-record de 101 ore de muzica nonstop cantata in perioada 3-7 august de 74 de grupuri, care insumeaza 780 de muzicieni rock din intreaga lume. Pana in prezent, majoritatea formatiilor invitate au confirmat prezenta la festival, Motorhead, Saxon, UFO, Nevermore, Morbid Angel, Fear Factory, Soulfly, Kreator, Celtic Frost, Sodom, Tony Martin, Metal Church, H-Blockx, Thunderbolt, fiind doar cateva dintre trupele ce vor urca pe scena Monsters of Rock. De "tabara romaneasca" ce se va constitui la Varna raspunde Christi Becker, cunoscut ca om de afaceri, dar si lider al trupei rock Salamandra. De aceea, cei interesati de amanunte referitoare la Monsters of Rock, rezervari de bilete, posibilitati de cazare etc., il pot contacta la numerele de telefon 335.56.50, 335.56.75 si mobil 0722/21.40.40.
BILETE LA FESTIVAL
|
Cateva preturi de la Monsters of Rock confirma faptul ca un asemenea eveniment nu poate fi ratat. Biletele de intrare, pentru toata durata festivalului (3-7 august), au un pret cuprins intre 149 de leva (aproximativ 74 euro) si 160 de leva (80 euro), primele 10.000 de bilete fiind vandute cu 149 de leva. Locul de campare costa 8 euro pentru toata perioada, iar locul de parcare este 1,5 euro pe zi sau 5,5 euro pentru toata durata. Si pentru ca e vorba de un festival rock, trebuie neaparat spus cat costa berea: pretul unei sticle de 0,5 l este cuprins intre 0,8 si 1,5 euro.
|
Citește pe Antena3.ro