x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale CULTURA/MASS-MEDIA/Info

CULTURA/MASS-MEDIA/Info

07 Feb 2005   •   00:00

8 FEBRUARIE 2005
MICHAEL - PROCES DE 40.000 USD .Procesul lui Michael Jackson pentru agresiune sexuala a unui minor va costa statul 40.000 de dolari pe zi, transmite pagina electronica a revistei Female First. Costul total al procesului, asteptat sa dureze sase luni, este estimat la 4 milioane de dolari, suma in care nu intra cheltuielile facute pentru desfasurarea anchetei si a procesului propriu-zis. Numai pentru asigurarea ordinii in zilele in care se fac audieri este nevoie de 65 de politisti. Un consortiu al institutiilor de presa prezente la Santa Maria pentru a urmari procesul plateste 7.500 de dolari pe zi pentru accesul in tribunal, securitate, salubrizare si alte servicii.

VIDEOCLIPUL PREFERAT. Videoclipul melodiei "Thriller" a lui Michael Jackson a invins piese celebre ale Madonnei si ale trupei Queen, intr-un sondaj pentru stabilirea videoclipului preferat al britanicilor, transmite Sky News. Videoclipul din 1983, in care cantaretul se transforma intr-un zombie, este considerat de britanici cel mai bun din toate timpurile. Si videoclipul piesei "Billie Jean" a intrat in top zece, pe pozitia a saptea. Videoclipul "Sledgehammer", realizat in 1986 de Peter Gabriel, revolutionar la vremea respectiva pentru ca folosea animatia pe computer, a fost votat pe locul al doilea, urmat de "Take on Me" al trupei A-Ha si "Bohemian Rhapsody" al trupei Queen.

CONCURS SCENARII. Concursul National de Scenarii HBO a ajuns la cea de-a V-a editie. In acest an, concursul este realizat in colaborare cu APFR, organizatorul Festivalului International de Film Transilvania (TIFF). Astfel, autorii de scenarii aflati la debut sau avand cel mult un scenariu produs pot intra in competitie la sectiunile de lung sau scurtmetraj. Scenariile pot fi depuse pana la data de 15 aprilie. Unii dintre castigatorii editiilor anterioare ale concursului s-au afirmat si la nivel international. Catalin Mitulescu, castigatorul sectiunii "scurtmetraj", la numai cateva luni dupa acordarea premiului HBO, obtinea Trofeul Palme d’Or pentru filmul de scurt metraj "Trafic".

FUGA LA FRIZER. Radio Total a declansat saptamana aceasta campania "Fuga la frizer"! Cu ajutorul opiniei publice si contand pe simtul umorului, Radio Total si-a pus in cap sa-l convinga pe presedintele Traian Basescu sa renunte la a-si ascunde chelia in spatele unei suvite rebele care-i face probleme din ce in ce mai des (vezi vizita din Anglia, in care buclucasa suvita i-a fluturat in cel mai incomod chip cu putinta). Campania "Fuga la frizer" a fost pornita de Andrei Gheorghe in programul sau "13-14", in care le-a cerut ascultatorilor motive pentru care presedintele ar trebui sa-si schimbe tunsoarea. Inca de la lansare, campaniei i s-au alaturat numeroase voci publice incantate de idee: de la politicieni ca Mona Musca, Razvan Theodorescu, Ioan Mircea Pascu, Cozmin Gusa sau Gyorgy Frunda pana la artisti ca Alexandru Arsinel, Bianca Brad, Benone Sinulescu, Toni Grecu, Catalin Botezatu sau Doru Tufis.

×
Subiecte în articol: arte