Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mă uit la Geoană cu televizorul dat pe "mute" şi mă gîndesc serios că, dacă el poate, eu de ce să nu pot. Ce, eu nu pot să dau din mîini? Ba dau din mîini, şi încă mai frumos decît el. Eu chiar şi dirijez.
Mă uit la Geoană cu televizorul dat pe "mute" şi mă gîndesc serios că, dacă el poate, eu de ce să nu pot. Ce, eu nu pot să dau din mîini? Ba dau din mîini, şi încă mai frumos decît el. Eu chiar şi dirijez. Ce-i drept, la mine acasă, dar dirijez, nu pot să zic că nu dirijez. Dirijez cum se dirijează. Dacă vreau mai ridic şi din sprîncene. Nu, nu cum făcea Celibidache. Cum face Geoană. Mai întîi ridică o mînuţă, pe urmă cealaltă mînuţă, le ţine puţin în aer pe amîndouă mînuţele, după care simulează un fel de şirag, în timp ce beleşte ochii în mod dramatic. Pot şi eu să fac asta, deci şi eu pot să fiu politician. Pe urmă, ca şi cum nu şi-ar da seama, pune mîinile pe masă, în modul ăla al lui, ferm, că adică e un tip decis, e un tip pus pe treabă, e un tip de cuvînt, cu greutate şi care, în mod surprinzător pentru cum dă din mînuţe, are şi proprietatea termenilor. Cu condiţia să nu-l luăm la bani mărunţi, nu de alta, dar el chiar nu are bani mărunţi.
Mă uit la Geoană cu televizorul dat pe "mute" şi mă gîndesc aşa, de ce nu face ceea ce tot spune de atîţia ani. Şi nu numai el, toţi ceilalţi. De ce tot vorbesc atîta şi nu trec la treabă. În spitale oamenii mor cu zile, iar bebeluşii sînt muşcaţi de şobolani. Oamenii îşi aduc pansamente şi aspirină de-acasă. Se tratează de cancer cu nurofen. Bătrînii sînt uitaţi în azile infecte. De ei chiar nu-şi aduce nimeni aminte, nici măcar în campania electorală. Mă uit la Geoană cum gesticulează, cu televizorul dat pe "mute", şi mă gîndesc "ia uite şi la maimuţoiul ăsta cum îi pasă lui de oameni". Mă uit la el şi mă gîndesc cum nu i-o fi ruşine să peroreze pe tema social-democraţiei. Mă uit la el şi mă gîndesc că mai bine ar pune mîna pe măturoi şi i-ar da bice. Mă uit la el şi mă gîndesc la ceilalţi, întocmai ca el. Vorbeşte mai mult ca o femeie proastă, care nu-şi află locul în sufragerie. Troncăneşte pe tema binelui social de zici "ce-i aia". Mă uit la Geoană cum gesticulează şi mă gîndesc ce i-ar zice un Titulescu sau un Iorga. Mă uit la Geoană şi m-apucă mila. O milă năpraznică, o milă stupidă, o milă chiar pentru el, nu pentru toţi cei care se lasă înşelaţi în fiecare zi de aşteptări şi iluzii aproape indecente. O milă profundă pentru cei care nu se pot ajuta de unii singuri. O milă nebună pentru paralizaţi, care trăiesc cu trei milioane pe lună. Ajutor social. Pentru orbi, care nu-şi găsesc un loc de muncă. Pentru ciungi şi pentru şchiopi, care poartă aceeaşi cămaşă în fiecare vară. Pentru doamna în vîrstă din curtea bisericii, care plînge cînd îi dai o sută de mii de lei. "Nu poate baba să mănînce, nu poate", aşa zice şi plînge. Mă uit la Geoană cum vorbeşte cu televizorul dat pe "mute". În magazine, oamenii privesc neputincioşi o hîrtie de cincizeci de mii, neştiind ce să-şi cumpere mai degrab', o pîine fără sare sau o conservă de peşte. Geoană vorbeşte despre cum îi pasă, în timp ce un om ţipă după salvare. Să cîntăm. Să ne veselim. Să ne îmbrăcăm în roşu. Sau în portocaliu. "Nu poate baba să mănînce, nu poate".
Citește pe Antena3.ro
