Cel mai captivant magician britanic al ultimului deceniu, Dynamo, a uluit publicul şi celebrităţile din întreaga lume cu iluzii de mari proporţii care au depăşit imaginaţia privitorilor, trucuri incredibile şi spectacole stradale. Magia l-a purtat pe Dynamo în toate colţurile lumii, iar în acestă toamnă soseşte şi în România! Fanii celebrului magician se vor putea întrece pentru şansa de a avea o întâlnire cu el la Bucureşti, pe 9 octombrie.
Dar ce se întâmplă în noul sezon? În cea de-a patra serie a emisiunii, telespectatorii îl urmează pe Dynamo în călătoriile sale prin L.A., San Francisco şi Paris şi, pentru prima dată, chiar în India, înainte de a se îndrepta spre Londra şi a reveni în nordul Angliei, unde a început de fapt povestea. De la vedete ale muzicii, la actori şi simpli trecători, reacţiile la numerele de magie realizate de Dynamo sunt contagioase. Acesta reuşeşte să uluiască pe oricine îi iese în cale.
Citește pe Antena3.ro


