x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Estival - Vara la televizor

Estival - Vara la televizor

de Adriana V. Paduraru    |    25 Iun 2005   •   00:00
Estival - Vara la televizor

Televiziunile iau cu asalt sezonul estival. Pepe, Teo, Filip Stoler, Paul Trasca, Catalin Maruta, Gabi Jugaru, Adela Popescu si Dan Bordeianu vor sa tina telespectatorii aproape de micile ecrane.

Televiziunile iau cu asalt sezonul estival. Pepe, Teo, Filip Stoler, Paul Trasca, Catalin Maruta, Gabi Jugaru, Adela Popescu si Dan Bordeianu vor tine telespectatorii cat mai aproape de micile ecrane.

La Antena 1, Pepe va incerca sa afle cine este "Cel mai tare din parcare". Altfel spus, cantaretul va invita doua vedete "cu stare", care se vor lauda cu realizarile lor. Artistii invitati vor avea si o "gasca" de sustinatori, care chiar vor pune umarul pentru a-i mari punctajul celui in a carui galerie s-au inscris. Fiecare editie a emisiunii "Cel mai tare din parcare" va fi deschisa de gazda, care va interpreta o melodie din repertoriul propriu.

HARTUIRE ESTIVALA. Telespectatorii TVR 1 vor fi "hartuiti" de Paul Trasca si de Filip Stoler. Baietii, pe care ii stiam "matinali", in vacanta se vor trezi mai tarziu si vor servi emisiunea "Hartuire estivala" in direct de la Mamaia. Paul si Filip vor deveni "militieni de plaja" in rubrica "Bai, watch!" si vor amenda turistii care nu sunt cuminti. In plus, nemultumitii de litoralul romanesc vor avea dreptul sa se planga in direct.

Tot la TVR 1, Ruxandra Gheorghe va deconspira planurile de vacanta ale vedetelor, in emisiunea "Parteneri de week-end", in care telespectatorii vor putea cunoaste cele mai mari personalitati ale momentului, asa cum sunt in viata reala.

MISS PLAJA. Catalin Maruta a facut "schimburi imobiliare", inlocuind "garsoniera" de la Bucuresti cu plaja.

Pe langa "Tonomatul de vacanta", Maruta mai are o misiune: sa o gaseasca pe "Miss Plaja". In fiecare sambata, la TVR 2, de la ora 20:00, cate 20 de tinere cu varste intre 15 si 25 de ani vor incerca sa acceada in marea finala a concursului, care se va desfasura la 27 august.

VIZITA. In aceasta vara Teo vrea sa-si vada telespectatorii. In functie de apelurile primite, de solicitari si de cat de convingatori vor fi oamenii care vor sa o vada acasa la ei pe vedeta PRO TV, Teo si "oamenii" ei vor poposi, pe rand, in Brasov, Timisoara, Cluj, Iasi si Constanta.

"Simt nevoia sa-i vad pe oamenii care se uita la emisiune, sa vad unde isi tin televizorul, «unde» stau la ei acasa zi de zi", a declarat Teo.

FRATII JULEA. Augustin Julea, omul care a pus odinioara umarul la succesul emisiunii "Chestiunea zilei", are un nou proiect: emisiunea de divertisment "5 frati Julea". Tiganul Marean, parintele Onanie, inginerul Julea, politistul Ghibildit si ceferistul ciocanar Iorgu ii iau la intrebari pe toti romanii, de la vedete tv la politicieni, oameni de afaceri, pana la barmani sau gunoieri. "Eu voi juca practic un rol in fiecare dintre interviurile astea, dar cei cu care voi discuta trebuie sa fie cat mai sinceri si spontani. Mai ales ca intrebarile mele nu sunt politicoase sau fade", marturiseste Julea.

"CASH TAXI"
Prima TV isi premiaza telespectatorii in "Cash Taxi". Incepand din 4 iulie, de luni pana vineri, gazda emisiunii Gabi Jugaru va intra in rolul de taximetrist. De la volanul unui taxi special echipat si inarmat cu intrebari, acesta isi va rasplati clientii care vor raspunde corect cu sume intre 100.000 si 500.000 lei. Intrebarile sunt grupate pe trei niveluri de dificultate. Concurentul poate suna si un prieten sau sa intrebe persoanele de pe strada avand la dispozitie 30 de secunde. Cursa castigului, o data ce s-a ajuns la destinatie si este gratuita.

TELENOVELA
Fanii telenovelei "Numai iubirea" nu trebuie sa fie tristi pentru ca, dupa ce se va termina serialul care i-a tinut cu sufletul la gura, ei se vor putea intalni cu actorii lor preferati, insa in cu totul alte ipostaze. Incepand din 2 iulie, in fiecare sambata si duminica seara, Acasa TV va difuza "Numai iubirea - telenovela din spatele telenovelei", prin care telespectatorii vor putea intra in culisele fenomenului urmarit de o tara intreaga. Nu va fi omisa nici povestea de dragoste dintre Adela Popescu si Dan Bordeianu.
×
Subiecte în articol: arte