x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Expoziția de grafică „Arcanele majore – “I Tarocchi” a artistului venețian Gianmaria Potenza la Galeria Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția

Expoziția de grafică „Arcanele majore – “I Tarocchi” a artistului venețian Gianmaria Potenza la Galeria Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția

de Magdalena Popa Buluc    |    02 Feb 2020   •   15:44
Expoziția de grafică „Arcanele majore – “I Tarocchi” a artistului venețian Gianmaria Potenza la Galeria Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția

Luni, 3 ianuarie 2020, la orele 17.30, va avea loc inaugurarea, în Galeria Principală a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția (Palazzo Correr, Cannaregio 2214, 30121 Veneția), inaugurarea expoziției de grafică „Arcanele majore – “I Tarocchi” (“Arcani Maggiori – I Tarocchi”) a lui Gianmaria Potenza.

Biografia artistică a lui Gianmaria Potenza (n.1936) este bogată și renumele lui pe plan internațional este unanim recunoscut încă din 1986, când, la Bienala de la Veneția, a expus o sculptură plutitoare, „Nimfa Armonică”, considerată de critică o operă de artă totală, în stare să unească pictura, sculptura, scenografia și sunetul. În Rusia este considerat „un nou Canova”: din 2013 Muzeul de Artă Contemporană (ERARTA) din Sankt Petersburg a decis să ridice la rangul de simbol al instituției sculptura lui Potenza „Lumea Crucificată”. Potenza este unul dintre cei mai cunoscuți artiști plastici contemporani din Italia și cu siguranță figura artistică cea mai prestigioasă în contextul artistic venețian. Sculptor, pictor, grafician, autor de fresce și mozaicuri, de decorații interioare efectuate în tehnici variate în exteriorul și interiorul unor ansambluri arhitecturale sau în saloanele somptuoase ale unor mari nave de croazieră, el este un improvizator a cărui imaginație generează spectaculoase imagini și obiecte artistic executate în multiple tehnici, unele mergând pe urmele tradiției decorative venețiene readusă în pas cu evoluțiile tehnologiilor moderne. Se socotește pe sine însuși un artizan, un muncitor artist-poet. Frapantă este asemănarea modului său de auto-considerare cu acela a marelui poet sicilian Salvatore Quasimodo, laureat al Premiului Nobel, care scria, cu modestie, că este doar un “operaio di sogni” („un făuritor de vise”). În sculptură, în special, Potenza prelucrează materiale tradiționale într-un mod care, la distanță de multe decenii de la realizările lui Brâncuși, revalorifică resurse expresive din sfera tradițiilor artizanatului popular, conectate la mituri și credințe care au alimentat imaginația sa artistică. Potenza, a cărui artă are în alcătuirea imaginii puncte comune cu arta lui Klimt, datorate probabil familiarității sale cu arta sticlarilor și mozaicarilor venețieni, recurge la aluzii rafinate, la decupări și recuperări de forme surprinzătoare ce par a fi ordonate de o proprie tehnică a viziunii, izvorâtă din capacitatea de a da contur artistic unor gânduri simple, prin materializarea lor în simboluri. Ai săi “tarocchi” (nu există o traducere românească validă a denumirii, perifrastic ar fi de tradus prin „cărți de joc înșelătoare / simbolice”) își asumă rolul de embleme încărcate de semnificații, stimulează o reflecție care de desfășoară în paralel cu actul instantaneu al plăcerii vizuale.

Artistul generează imagini pe care spectatorul le consumă cu aviditate. Simbolismul cromatic și tactilitatea amănuntelor imaginii se impun în memoria simțurilor. Această întrepătrundere de efecte, senzații și gânduri izvorâtă din suprapunerea atâtor aluzii contribuie la vitalizarea artei lui Potenza. “I Tarrocchi” sunt, în fond, un discurs solar despre trecutul/viitorul unei vieți a cărei istorie se parcurge prin crâmpeie de imagini de ființe al căror prezent imaginar este și el o ficțiune a memoriei. Potenza nu face expoziții în afara marilor instituții.

Faptul că face această expoziție la Galeria Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția este un semn de cinstire de către artist – legat spiritual și de arta marelui Brâncuși – atât a artei române în general, cât și a locului unde se desfășoară expunerea.

 Pentru această întâlnire cu arta lui Potenza, Galeria Principală a IRCCU a fost renovată radical, după pagubele remarcabile aduse de mareele excepționale din luna noiembrie a anului 2019. Se întărește, prin expunerea operelor unui asemenea artist, impresia că IRCCU devine, o instituție de referință în contextul cultural-artistic venețian, fapt întărit și de faptul că la deschidere va lua cuvântul Ambasadorul Gianpaolo Scarante, venețian, Președinte al “Ateneo Veneto”, una dintre cele mai importante instituții culturale ale Veneției. Va mai interveni, la deschiderea expoziției, criticul de artă și scriitorul Enzo Santese.

Bibliografia lucrărilor sale în diferite domenii este complexă; în ea figurează sute de titluri de cărți de proză, poezie, eseistică și traduceri din marii autori antici greci și latini. Enzo Santese este realizator de emisiuni TV pentru RAI și Telecapodistria; organizator de festivaluri de literatură renumite, precum festivalul de la Pordenone; fondator al revistei internet de artă contemporană, “Check Point” și director al revistei “Question Time Arts”; fondator al Festivalului Internațional de Poezie și Muzică “Acqua di Acqua” (traducere în limba română: „Apă de apă”). Expoziția a fost îngrijită de Grigore Arbore Popescu care, în urmă cu trei decenii, a publicat sub egida unei prestigioase edituri volumului “I Tarocchi” (Electa, Milano,1990-ISBN 88-435-3200-6) dedicat seriei de opere re-prezentate acum la Galeria IRCCU.

 

 

 

 

×