x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Expoziţii, filme şi muzică la ICR Londra

Expoziţii, filme şi muzică la ICR Londra

de Catalina Iancu    |    28 Mai 2010   •   00:00

Agenda Institutului Cultural Român de la Londra este plină în această perioadă: Ziua Copilului va fi sărbătorită ceva mai devreme, la 29 mai, ora 13:00. Basme cu zâne, zmei şi dragoni, o lume de poveşti, marionete şi desene vor întregi universul minunat al copilăriei. Invitata din România este Alina Darian, autoare de cărţi de poveşti, care îi va conduce pe cei mici în lumea mirifică a basmelor.

Concertul din iunie al Societăţii Enescu invită la un recital de pian susţinut de tânărul şi talentatul muzician Karim Said, primul câştigător al Bursei Enescu 2009/2010, oferită de ICR în parteneriat cu Academia Regală de Muzică din Londra. Din program: Enescu, Bach, Beethoven şi Liszt. Spectacolul va avea loc la 3 iunie, ora 19:00.
Cinemateca Românească a programat la 15 iunie, ora 19:00 "O lacrimă de fată", capodopera lui Iosif Demian din 1980, o combinaţie inedită între etnografia locului şi o intrigă politistă, bazată pe un roman de Petre Sălcudeanu. Cu Dorel Visan şi George Negoescu. Toate acestea vor avea loc la ICR Londra.

Apoi, curatorul român Mihnea Mircan prezintă lucrările a 16 artişti internaţionali care explorează tranzacţiile simbolice, protocoalele instituţionale şi deconectările istoriografice dintre arta contemporană şi discursul istoriei artelor. Evenimentul are loc în perioada 7 mai-10 iulie 2010 la The David Roberts Art Foundation, iar între 14 şi 18 iunie 2010 se desfăşoară la HotShoe Gallery, în Londra, o altă manifestare: lucrări video de Dan Acostioaei, Sebastian Moldovan, Joanne Richardson, Mona Vatamanu şi Florin Tudor sunt cuprinse într-o expoziţie despre arhitectura comunistă şi viaţa la bloc în România înainte şi după Ceauşescu.

×
Subiecte în articol: arte