x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Festivalul Shakespeare: "Hamlet": 6 actori şi 11 personaje

Festivalul Shakespeare: "Hamlet": 6 actori şi 11 personaje

de Maria Sârbu    |    19 Apr 2010   •   00:00
Festivalul Shakespeare: "Hamlet": 6 actori şi 11 personaje
Sursa foto: Arno Declair/

Dimensiunea bucureşteană a ediţiei 2010 a Festivalului Internaţional Shakespeare, desfăşurat de data aceasta cu genericul "Constelaţia Hamlet", se rezumă doar la două spectacole invitate din străinătate şi alte două producţii locale. La Craiova însă, programul va cuprinde mult mai multe creaţii cu piesa despre Prinţul Danemarcei, în diverse variante regizorale din lume.

Spectacolul "Hamlet", în regia lui Thomas Ostermeier, montat în 2008 la Teatrul Schaub¸hne din Berlin, se va juca în zilele de 24 şi 25 aprilie, la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, finanţarea acestor reprezentaţii fiind asigurată de ArCuB. Va fi la o zi după deschiderea oficială la Craiova a Festivalului Shakespeare, cu producţia Teatrului Municipal din Vilnius - "Hamlet" regizat de Oskaras Korşunovas.

PRINŢUL CARE BĂNTUIE
O reprezentaţie cu spectacolul lui Ostermeier este programată şi la Craiova, la data de 1 mai. Acest "Hamlet", care s-a jucat mai întâi la Festivalul de la Avignon (iulie 2008) şi după aceea a avut premiera acasă, în Germania, are în distribuţie doar şase actori. Ostermeier a adaptat textul împreună cu dramaturgul Marius von Mayenburg, căruia îi aparţine noua traducere în germană a piesei. Cinci actori întruchipează câte două personaje fiecare şi numai interpretul lui Hamlet - Lars Eidinger - nu are o altă "sarcină" în spectacol, decât cea de a-l arăta, aşa cum l-a văzut regizorul, pe Prinţ.

Curios este că Regina şi Ofelia sunt jucate de aceeaşi actriţă - Judith Rosmair. Bântuit de întrebarea pe care şi-au pus-o şi şi-o pun numeroşii oameni de teatru, "Este, într-adevăr, Hamlet nebun sau poartă doar o mască?", Ostermeier porneşte de la ideea că suportul piesei îl reprezintă o "coliziune contemporană: prăpastia între conştiinţa noastră despre ceea ce trebuie să facem şi ceea ce facem, în realitate". Spectacolul durează două ore şi jumătate.

VIN ŞI AMERICANII
Al doilea spectacol străin programat la Bucureşti este "Hamlet" regizat de Elizabeth LeCompte, cu actorii de la "The Wooster Group" din New York. Cele patru reprezentaţii programate la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra în zilele de 6, 7, 8 şi 9 mai se datorează Institutului Cultural Român, care a acoperit cheltuielile trupei americane în România. Rolul lui Hamlet în spectacolul acestei companii experimentale este interpretat de Scott Shepherd. Gertrude şi Ofelia au şi aici o singură interpretă - Kate Valk. Durata unei reprezentaţii e de două ore şi patruzeci şi cinci.

Publicul din Bucureşti va putea vedea şi spectacolul românesc cu piesa "Hamlet" (8 mai), în regia lui Laszlo Bocsardi, de la Teatrul Metropolis. Este o variantă interesantă, care merită să se joace mai des. Ca un preambul la următoarea ediţie a Festivalului Shakespeare (2012), care va avea ca generic "Lumea e un teatru, noi suntem actorii", Odeonul bucureştean va prezenta "Phyramus & Thisbe 4 you", după "Visul unei nopţi de vară" de Shakespeare, în regia lui Alexandru Dabija.

Doar cu aceste spectacole se menţine la Bucureşti, în 2010, Festivalul Shakespeare. În rest, un amplu program se va desfăşura la Craiova, între 23 aprilie şi 4 mai, cu mai multe spectacole şi evenimente adiacente. Festivalul este organizat de Fundaţia Shakespeare şi Naţionalul craiovean.

×
Subiecte în articol: arte