x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Florin Piersic, primul la "Geniali"

Florin Piersic, primul la "Geniali"

24 Feb 2005   •   00:00

CULTURA/MASS-MEDIA
Astazi si maine, de la ora 20:15, Antena 1 difuzeaza primele episoade din serialul "Geniali", cel mai nou format de emisiune adus in Romania de Valeriu Lazarov. Invitatul de onoare al galei de deschidere este Florin Piersic Senior, "cel mai iubit actor".
MIRUNA MIHALCEA

SHOW. Actorul Florin Piersic Senior este primul invitat al noii emisiuni "Geniali"
Propunerea pe care noul format de emisiune o face telespectatorilor reprezinta o abordare cu totul si cu totul deosebita. Astfel, gazdele emisiunii vor aduce in fata micilor ecrane cateva dintre cele mai iubite personalitati ale momentului. Artisti. Maestri. Artisti ai imaginii, artisti ai activitatilor profesionale care i-au consacrat. Maestrii ai pasiunilor care i-au facut celebri, ai pasiunilor care au daramat prejudecatile si retinerile publicului si l-au facut sa-i iubeasca si sa le acorde credit nelimitat. Maestri care au fermecat publicul, de la vladica la opinca, incununati cu laurii cei mai de pret: faptul ca au scris putina istorie, fiecare in domeniul sau.

Prima emisiune s-a filmat la studiourile Castel Film de la Snagov. La locul faptei se pun la punct ultimele detalii. Prima surpriza nu se lasa asteptata: sosea Ion Iliescu.

ULTIMELE DETALII. In studio, a doua surpriza pentru public: "nasul" emisiunii, Valeriu Lazarov, alaturi de proaspata lui sotie, Augusta Dumitrascu. Nimeni nu se-astepta ca el sa fie prezent. Insa explicatia am inteles-o cu totii repede. Pentru ca el e responsabilul cu aducerea in Romania a celor mai spectaculoase formate internationale de televiziune si mai ales pentru ca "Geniali" reprezinta o provocare deosebita, Romania fiind a doua tara unde show-ul este difuzat, dupa Spania. Valeriu Lazarov, omul din culise, a socializat cu invitatii si cu publicul, a strans maini si a-mpartit ultimele indicatii. "Astfel de filmari sunt extrem de solicitante si e nevoie de multa munca, concentrare si de o excelenta coordonare a echipei", spune el mai tarziu, intr-un interviu acordat Jurnalului National.

LA TREABA! Florin Piersic Senior nu s-a lasat prea mult asteptat. A ales sa-si faca intrarea magistral, in stransa colaborare cu Valeriu Lazarov. Asa ca in loc sa-l vedem pe Florin, l-am auzit. El a urat bun venit invitatilor la emisiune, pe de o parte, si musafirilor la ziua lui, pe de alta parte. Pentru ca ziua filmarilor a coincis cu ziua in care maestrul adauga inca o primavara la cele 68 adunate deja!

Gabriela Vranceanu Firea si actorul George Mihaita au fost gazdele din platou ale primei emisiuni "Geniali". Ei l-au intampinat pe Florin Piersic, care s-a prezentat in pielea lui Margelatu’. Si-a aruncat palaria si celebra mantie in stilul sau rapitor si a facut si o scurta demonstratie de scuipat seminte, ca lumea sa stie ca n-a uitat cum se face!

INVITATI-SURPRIZA. Marga Barbu, partenera sa din film, n-a lipsit din randul invitatilor-surpriza. Uite-asa am aflat ca Piersic statea ore-n sir in fata oglinzii, aranjandu-se ca o fata mare, si ca nu prea scapa ocazia sa pupe vreo actrita draguta, pe sub merii infloriti de prin decoruri… "Da, domnule, asa e. Dar am recunoscut mereu", povesteste el amuzat. "O data o asteptam pe una la Aeroportu’ Baneasa si erau si presedintele Iliescu, si presa. M-a-ntrebat nevasta acasa ce-am cautat acolo. O mierlisem, da’ i-am zis ca l-am intampinat pe presedinte!" Seria snoavelor a continuat cand in platou a venit Draga Olteanu si-a-ncins cu Florin o repriza condimentata de bancuri. Mai tarziu, Ion Iliescu, "cel mai popular presedinte roman", l-a felicitat pe Florin Piersic, "cel mai popular actor roman", si au jucat impreuna hora pe ritmurile Matildei Pascal Cojocarita.

POPULARITATE

"Nu sunt genial. Sunt un om popular, iubit de popor. De asta mi-a si facut domnul Lazarov aceasta propunere. Am acceptat. Si sunt flatat..." - Florin Piersic Senior

INVITATI
Marga Barbu, Draga Olteanu Matei, Matilda Pascal Cojocarita, Sanda Taranu, Rodica Mandache, Anca Boagiu, Carmen Movileanu, Ani Piersic, Florinel Piersic, Adriana Trandafir, Vasile Muraru, Nelu Ploiesteanu, Dan Helciug au fost doar cativa dintre cei care i-au cantat "La multi ani!" marelui actor si care au ciocnit cu el un pahar de sampanie. Ca sa nu mai vorbim de tort, ca nu putea lipsi! Nici vedetele Antenei 1 Mihaela Radulescu, Mircea Badea si Mihai Gadea n-au chiulit de la raport.

OAMENI ALESI, NU GENIALI
Florin Piersic ne-a marturisit ca... nu stie nimic. N-a vazut, n-a auzit. "De-abia astept sa vad emisiunea. Vineri si sambata am program: nu ma misc din fata televizorului!" Si a mai tinut sa ne spuna ceva. "Nu sunt genial. Sa nu confundam lucrurile. La mama lui, titlul se refera la "cel ales", "om popular, iubit de popor". De altfel, domnul Lazarov mi-a facut aceasta propunere tocmai pentru ca am fost ales de publicul nostru ca fiind cel mai iubit actor". Si ne-a mai rugat ceva. Sa spunem lumii ca, din pacate, timpul alocat emisiunii nu permite sa insire toate rolurile care i-au fost dragi lui, toate cele "peste 66 de piese in care am jucat, pe care le-am iubit si care m-au marcat profund".
×
Subiecte în articol: arte florin piersic