x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Globurile de Aur - Seara de vis pentru "Dreamgirls"

Globurile de Aur - Seara de vis pentru "Dreamgirls"

de Adriana V. Paduraru    |    17 Ian 2007   •   00:00
Globurile de Aur - Seara de vis pentru "Dreamgirls"

Vedetele hollywoodiene si-au dat intalnire luni seara, la Beverly Hilton din Los Angeles, unde s-au decernat premiile celei de-a 64-a editii a Globurilor de Aur.

Rasfatatii serii au fost protagonistii filmului "Dreamgirls", care a obtinut trei premii importante: cel mai bun film muzical/comedie, cel mai bun actor in rol secundar - Eddie Murphy (care a pierdut pana acum trei Globuri) si, respectiv, cea mai buna actrita in rol secundar - Jennifer Hudson. Desi a fost nominalizat la sapte categorii, "Babel", filmul ce poarta semnatura regizorului mexican Alejandro Gonzalez Inarritu, a primit un singur premiu (cel mai important, totusi) - cel mai bun film dramatic.

ACTORI. Anul acesta Globurile de Aur pentru cele mai bune performante actoricesti dramatice au fost acordate unor… sefi de stat. Helen Mirrer a obtinut unul pentru rolul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii in filmul "The Queen" ("Regina"), iar Forest Whitaker a castigat la categoria cel mai bun actor cu rolul lui Idi Amin, crudul, dar carismaticul dictator ugandez din filmul "The Last King of Scotland" ("Ultimul rege al Scotiei"). Helen Mirren a mai castigat un Glob de Aur pentru cea mai buna actrita intr-un serial de televiziune tot cu rolul unui monarh britanic, de data aceasta Elisabeta I.

Comedianul britanic Sacha Baron Cohen a obtinut un Glob de Aur la categoria cel mai bun actor intr-o comedie cu acida sa satira la adresa societatii americane: "Borat! - Invataturi din America pentru ca toata natia Kazahstanului sa profite". Meryl Streep a obtinut luni seara cel de-al saselea Glob de Aur din cariera, de aceasta data la categoria cea mai buna actrita intr-o comedie cu rolul din "Diavolul se imbraca de la Prada", in care portretizeaza imaginea sefului desprins parca din iad al unei reviste de moda.

Premiul pentru cel mai bun regizor i-a revenit unui monstru sacru al cinematografiei, Martin Scorsese - cel care a fost nominalizat de sase ori la Oscar dar nu a castigat niciodata. Acest Glob de Aur obtinut pentru regia thriller-ului cu mafioti "The Departed" este cel de-al doilea din cariera lui Scorsese. Regizorul si actorul Clint Eastwood a obtinut distinctia pentru cel mai bun film intr-o limba straina cu saga sa despre cel de-al doilea razboi mondial "Letters From Iwo Jima", realizat in limba japoneza.
Carismaticul actor Warren Beatty a obtinut premiul Cecil B. DeMille Award pentru intreaga cariera.

×
Subiecte în articol: arte obţinut