Finala selecţiei naţionale a concursului Eurovision 2008, care va avea loc la 23 februarie, va avea un invitat special: nimeni altul decât Goran Bregović.
Finala selecţiei naţionale a concursului Eurovision 2008, care va avea loc la 23 februarie, va avea un invitat special: nimeni altul decât Goran Bregović. Întrucât anul acesta concursul se va desfăşura la Belgrad, organizatorii s-au gândit să intre în atmosferă ceva mai devreme, aducând în casele românilor o fărâmă din spiritul sârbesc.
Conform tragerii la sorţi efectuată de organizatorii ESC luni, 28 ianuarie, România va intra în prima semifinală, programată la 20 mai. Alături de conaţionalii noştri vor mai urca pe scenă reprezentanţi ai altor 18 ţări: Muntenegru, Finlanda, Grecia, Irlanda, Israel, Polonia, Bosnia şi Herţegovina, Estonia, Olanda, Moldova, San Marino, Slovenia, Norvegia, Belgia, Andora, Armenia, Azerbaijan şi Rusia. În cea de-a doua semifinală, care se va desfăşura la 22 mai, vor intra Croaţia, Danemarca, Bulgaria, Portugalia, Ucraina, Elveţia, Macedonia, Islanda, Cipru, Letonia, Belarus, Ungaria, Albania, Suedia, Turcia, Lituania, Georgia, Cehia şi Malta. Tragerea la sorţi pentru ordinea intrării în concurs va avea loc la 17 martie, la întâlnirea şefilor de delegaţii.
Citește pe Antena3.ro