x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Iarmaroc de Sfântul Ilie

Iarmaroc de Sfântul Ilie

de Carmen Anghel    |    16 Iul 2014   •   15:22
Iarmaroc de Sfântul Ilie
Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” ne invită în perioada 19-20 iulie 2014, începând cu ora 12:00 la Iarmaroc de Sfântul Ilie.

Evenimentul propune vizitatorilor o incursiune în atmosfera târgurilor şi iarmaroacelor de altădată, ce aveau rol de comunicare, negoţ şi creativitate, fiind organizate mai ales în preajma unor sărbători creştine. În ziua de Sfântul Ilie sau Sântilie, ciobanii coborau din munţi şi se încingeau petreceri, în cadrul acestora băieţii dăruind fetelor furci de tors şi mere, luându-le promisiuni de căsătorie până la Sfântul Dumitru, data la care, oficial, coborau cu oile în sat.

În cele două zile de iarmaroc, la Muzeul Satului tradiţiile sunt valorificate printr-un program atractiv ce cuprinde demonstraţii meşteşugăreşti, gastronomie tradiţională specifică perioadei, produse bio, produse de cosmetică bio, momente muzical-coregrafice şi târg de meşteri, informează muzeul.

×