Până pe 15 martie, se mai pot înscrie obiecte pentru Muzeul Pandemiei. Identități fragile. Valul 2 și spectacolul muzical Vocile Unite ale Banatului are loc la ARCUB pe 26 februarie.
Incubator de idei | București RE:imaginat. Burse de idei pentru proiecte culturale
21-25 februarie
online pe ZOOM și pe pagina de Facebook ARCUB
Pe 21 februarie începe a doua etapă a Programului „Bucureşti RE:imaginat” – Burse de idei pentru proiecte culturale iniţiat de Primăria Capitalei prin ARCUB. Cele 33 de idei de proiecte culturale câştigătoare ale apelului deschis „Bucureşti RE:imaginat” din octombrie 2021 urmează să fie consolidate şi dezvoltate în cadrul unui Incubator ce se va desfăşura online, până pe 25 februarie 2022.
Pe parcursul celor cinci zile ale Incubatorului, finaliştii Burselor de idei „Bucureşti RE:imaginat” discută despre proiectele propuse şi beneficiază de şedinţe de consiliere şi seminarii susţinute de specialişti în urbanism şi patrimoniu, arhitecţi şi antreprenori în industrii creative. Din echipa de mentorat a etapei de II-a fac parte: Corina Șuteu, Teodor Frolu, Ștefan Ghenciulescu, Dorothee Hasnas, Tamina Lolev și Oana Radu.
Printre ideile care intră în Incubatorul „Bucureşti RE:imaginat” se numără proiecte culturale care cresc atractivitatea spaţiului public pentru locuitorii oraşului, care contribuie la descentralizarea ofertei culturale, precum şi proiecte care aduc împreună cetăţenii oraşului şi care contribuie la consolidarea identităţii comunitare şi de cartier.
Seria de prelegeri din cadrul Incubatorului va fi transmisă live, pe pagina de Facebook a ARCUB.
NUNZIO de Spiro Scimone
19 februarie | 19:00
ARCUB – Sala Mare
„Nunzio, un spectacol în care am spus tot ce am avut de spus despre ce trăim cu toții azi. O poveste de viață adevărată, despre prietenie, jucată extraordinar de Mircea Andreescu și Ion Grosu, Nunzio vă va aduce aminte că teatrul este și rămâne o artă.” – Alina Hiristea, regizor.
Spectacolul de teatru Nunzio este o poveste contemporană ce explorează un subiect de actualitate, cel al empatiei şi al solidarităţii umane, cu trimitere la realitatea esenţială, la ceea ce este dincolo de percepţiile lumești.
Nunzio de Spiro Scimone, traducerea Eva Simon
Cu: Mircea Andreescu, Ion Grosu
Regia și ilustrația muzicală: Alina Hiristea
Scenografie, concept video și filmări: Cristian Negoescu
Lighting design: Vlad Lăzărescu
Evenimente în parteneriat
Vocile Unite ale Banatului
Organizator: Asociația ART&CO
26 februarie 2022 | 19:00
ARCUB - Sala Mare
Prin noul lor proiect intitulat Vocile Unite ale Banatului, asociația ART&CO împreună cu asociația de teatru muzical TAN-IN طن این, din Berlin, se adâncesc în viața Banatului românesc, sâmbătă, 26 februarie 2022, ora 19:00 la ARCUB.
Demersul a avut în vara lui 2021 o primă etapă de cercetare în zona Banatului, în căutarea unui dialog multicultural al sunetului, care să conecteze și să dezvolte o viziune muzicală pentru o Europă unită din punct de vedere cultural și politic.
Rezultatele acestei cercetări au format un spectacol muzical audio-video inedit, ce va avea loc în Sala Mare - ARCUB și va fi transmis live pe pagina de Facebook Art&Co.
The look of love
10-25 februarie 2022
ARCUB - Sala Bolților
Expoziția „The look of love”, care prezintă 11 viziuni artistice despre iubire ale unor artiști consacrați și emergenți, poate fi vizitată la sediul ARCUB până pe 25 februarie.
În cadrul proiectului sunt explorate drumuri ce duc la descoperiri despre lumea în care trăim: iubirea de sine, iubirea pentru ce se află dincolo de superficial, iubirea pentru natură, iubirea ca stare de contemplare, iubirea față de cei de care ne înconjurăm într-o comunitate unită, care caută să evolueze.
„The look of love” îl provoacă pe privitor să descopere iubirea ca fiind o certitudine în propria viață.
Orar de vizitare: zilnic, între orele 14.00-20.00.
Muzeul Pandemiei. Identități fragile. Valul 2
Organizator: Rețeaua Națională a Muzeelor din România, în parteneriat cu ARCUB și Teatrul Apropo
Apel pentru înscrierea obiectelor: 1 februarie – 15 martie 2022
Muzeul Pandemiei. Identitati Fragile așteaptă donații în cadrul unui nou proiect participativ axat pe ilustrarea violenței domestice în contextul pandemic. Până pe 15 martie, cei care doresc să înscrie obiecte în cadrul proiectului o pot face accesând site-ul www.identitatifragile.com.
Obiectele selectate vor fi expuse la ARCUB - Hanul Gabroveni, în perioada mai – iunie 2022, în prima expoziţie despre violenţa domestică în pandemie Muzeul Pandemiei. Identităţi fragile. Valul 2, organizată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, în parteneriat cu ARCUB și Teatrul Apropo.
Muzeul Pandemiei. Identităţi fragile. Valul 2 va prezenta și un eveniment teatral conex în spațiul expozițional, realizat de Teatrul Apropo ce va transpune dramaturgic experiențe de violență domestică trăite în bula familială din timpul pandemiei.