Maria Tănase. Cântăreaţa-legendă Maria Tănase, supranumită de francezi Edith Piaf a României, va fi omagiată într-o serie de concerte susţinute la Paris (Passage vers les etolies), în perioada 24 ianuarie-2 februarie, de interpreta Nathalie Joly, sub titulatura “Paris-Bukarest”. Piesele din repertoriul Mariei Tănase, preluate de Nathalie Joly într-un spectacol de cabaret, evocă Bucureştiul anilor ’40, cu farmecul acelor timpuri, care i-a făcut pe francezi să vorbească despre Parisul din Est. (O.M.B.)
Eurovision Young Musicians. Gala Naţională a finaliştilor Eurovision Young Musicians, ediţia 2008, va fi trasmisă duminică seara, în direct de către TVR Cultural, între orele 19:30 şi 22:30. La spectacolul cu public participă cei zece tineri muzicieni români, elevi ai Liceelor de Muzică şi de Artă din România, selectaţi în urma deciziilor juriului naţional alcătuit de TVR Cultural. Duminică va fi desemnat reprezentantul României la finala europeană a concursului, care va avea loc la Viena, la 9 mai 2008. (O.M.B.)
Nu rataŢi! Cel mai bun serial de comedie al momentului, urmărit de sute de milioane de americani şi laureat a zeci de premii, printre care două trofee Emmy şi un Glob de Aur, “La birou” (The Office), debutează azi, de la ora 22:30, la Antena 1. Producţia este adaptarea americană a serialului britanic cu acelaşi titlu şi este scris, ca şi originalul englezesc, de Ricky Gervais, actor şi scenarist al cărui umor tăios şi lipsa de tabuuri au transformat ambele seriale în succese de nivel mondial. Serialul este realizat în stilul unui documentar, astfel că telespectatorii vor avea surpriza să constate că protagoniştii nu numai că sunt conştienţi de prezenţa camerei de filmat, dar deseori se şi adresează direct publicului, prin intermediul ei. Din distribuţie fac parte Steve Carell, Rainn Wilson, Jenna Fischer etc. (C.S.)