x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Ion Creangă, într-o fotografie inedită descoperită la Muzeul Literaturii Române Iaşi

Ion Creangă, într-o fotografie inedită descoperită la Muzeul Literaturii Române Iaşi

de Carmen Anghel    |    31 Mar 2014   •   15:02
Ion Creangă, într-o fotografie inedită descoperită la Muzeul Literaturii Române Iaşi

O fotografie inedită cu Ion Creangă a fost descoperită de specialiştii Muzeului Literaturii Române din Iaşi. Aceştia au găsit-o, recent, în patrimoniul instituţiei. În imagine sunt: scriitorul Ion Creangă, A.C. Cuza (stânga) şi N.A. Bogdan (dreapta). “Este vorba de o copie după o ferotipie realizată la Slănic Moldova în anul 1885, când Ion Creangă se afla acolo pentru tratament, şi reprezintă una dintre puţinele fotografii ce îl înfăţişează pe marele povestitor.” ne spun reprezentanţii muzeului.

Despre acest moment scrie şi pomeneşte N.A. Bogdan în “Poveşti şi bazaconii din Moldova” (Bucureşti, 1923): Ferotipia aceasta “rămâne în istoria ilustrată a personalităţilor literaturii române drept una ce nu dezminte deloc jovialitatea specifică lui Creangă: <Într-una din zile, venind un fotograf care poza pe tinichea – fotografie aşa-zisă americană – invitai de mai multe ori pe Creangă să-şi scoată poza. Dar mai tot deauna îmi răspundea: Decât să dau un frăncuşor ca să mă vad lat pe tinichea, mai bine cumpăr cu el un coşuleţ de brânză sau de păstrăvi şi mi-a prii mai bine decât tinicheaua… Într-o zi însă, aflându-se şi cu dl. A.C. Cuza, îl hotărâi să ne pozăm tustrei în grupă; ne aşezarăm într-un tufiş de lângă sala de cură, Creangă stând în picioare, îndărăt şi noi pe o bancă, eu la stânga, Cuza la dreapta lui>.

Ferotipia secolului al XIX-lea era una dintre cele mai ieftine şi accesibile forme de a deţine o fotografie. Realizată la târguri, bâlciuri sau pe stradă, aceasta nu necesita cunoştinţe temeinice de optică, chimie, oricine putând să o facă.

Atelierele importante ale vremii erau deţinute în special de artişti pictori-fotografi care nu făceau compromisuri în practicarea artei lor. Faptul că Siegmund Packer vede o oportunitate în multiplicarea în atelierul său a celebrei ferotipii descrise de N.A. Bogdan ne demonstrează perspectiva genială pe care a avut-o acesta în istoria fotografiei, lăsându-ne astăzi moştenire una dintre puţinele reproduceri ale unei imagini memorabile. Fotografia are şi o altă latură memorială prin dedicaţia şi însemnările de pe verso: “Lui V.A. Gheorghiţă// 15/28 Februarie 1914// Iaşi// Radu Manoliu; Copie după originalul din 1885 la// Slănicul din Moldova// A.C. Cuza, I. Creangă, P(?)Bogdan (sic)”. Ne mai spun specialiştii de la Muzeul Literaturii Române din Iaşi.

×