Luna aceasta, publicul din România va avea ocazia să se delecteze cu o serie de reprezentaţii de excepţie ale spectacolului de balet "Frumoasa din Pădurea Adormită", în intreptarea Kiev Theatre.
În viziunea criticului de balet Roger Salas, "performanţa Teatrului de Balet şi Operă din Kiev este cu adevărat cel mai bun balet". Compania a jucat "Frumoasa din Pădurea Adormită" la Madrid cu casele închise, timp de şase săptămâni. Dedicaţia, talentul şi experienţa absolut evidente ale balerinilor Teatrului de Operă şi Balet din Kiev au făcut ca interpretarea spectacolului "Frumoasa din Pădurea Adormită" să fie apreciată drept mult mai bună decât varianta interpretată de British Royal Ballet şi Paris Opera.
"Teatrul de Operă şi Balet din Kiev este extrem de apreciat la nivel internaţional. Continuându-ne misiunea prin care dorim să oferim publicului spectator român doar evenimente de înaltă calitate artistică şi culturală, baletul «Frumoasa din Pădurea Adormită», interpretat de această celebră companie, va reprezenta expresia artei desăvârşite şi a talentului strălucitor", declară Pepino Popescu, preşedinte-director general al Agenţiei Vreau Bilet.
Reprezentaţiile sunt programate astfel: Timişoara, 24 mai, la Sala Capitol; Cluj, 25 mai, la Casa de Cultură a Sindicatelor; Bucureşti, 26 mai, la Sala Palatului; Constanţa, 27 mai, la Casa de Cultură a Studenţilor; Galaţi, 28 mai, la Teatrul Liric "Nae Leonard" şi Galaţi, 29 mai, la Palatul Culturii.
Pentru spectacolul din Bucureşti, biletele sunt disponibile în reţeaua Vreau Bilet - etaj 2 - Unirea Shopping Center şi Carrefour Feeria - Băneasa Shopping City, Pasajul Universităţii - agenţia Trident Touring, la Sala Palatului şi online pe www.vreaubilet.ro. Preţurile biletelor variază în funcţie de categoria de loc între 35 de lei şi 120 de lei. Biletele la reprezentaţiile din celelalte localităţi pot fi achiziţionate de la casieriile sălilor de spectacole.