Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La Teatrul Metropolis a avut loc joi, 2 octombrie, şi vineri, 3 octombrie, ora 19:00, premiera piesei "Ajutorul" sau "Imnul", de Gyorgy Schwajda, într-o montare semnată de Alice Barb. Prilej de a tăifăsui cu directorul teatrului, George Ivaşcu.
La Teatrul Metropolis a avut loc joi, 2 octombrie, şi vineri, 3 octombrie, ora 19:00, premiera piesei "Ajutorul" sau "Imnul", de Gyorgy Schwajda, într-o montare semnată de Alice Barb. Prilej de a tăifăsui cu directorul teatrului, George Ivaşcu.
În micuţa sală a Teatrului Metropolis simţi că eşti acasă. George Ivaşcu nu are răbdare să stea departe de teatru, mai ales când ştie că premierele noii stagiuni bat la uşă. Succesele de până acum îl obligă. Reţeta Teatrului Metropolis? "Urmăresc o calitate a poveştii, fie ea reală sau iluzorie, o poveste de bună calitate spusă de regizori de foarte bună calitate, trăită, simţită de actori de foarte bună calitate", spune George Ivaşcu.
CAMPANIE. Metropolis dă posibilitatea spectatorului să vadă ochiul, lacrima. Să vadă vulnerabilitatea actorului în acel timp cât se desfăşoară spectacolul. Poate de aceea la casierie tronează un afiş pe care scrie "Nu sunt bilete." "Da, este adevărat. Jucăm cu casa închisă. Oamenii se înscriu pe listă ca să vină la spectacole. «Ajutorul» sau «Imnul», de Gyorgy Schwajda, premiera din această săptămână, abordează un subiect acut şi despre care, din nefericire, unora le este jenă să vorbească: violenţa în familie şi consecinţele acesteia asupra noastră, a tuturor", spune George Ivaşcu. "De aceea, Teatrul Metropolis şi-a propus iniţierea unei campanii împotriva acestui lucru. Alice Barb este cea care a ales textul şi a făcut distribuţia – Luminiţa Gheorghiu şi Mihai Constantin. Eu am gândit ca producătorul, că este o oportunitate extraordinară de a vedea pe scenă doi mari actori care au această calitate actoricească, de a juca adevărat. Mi s-a părut extraordinar curajul lui Alice de a alege un astfel de text, genul reality show, cine-verite, de a nu încerca să mintă. La avanpremieră am văzut oameni care ieşeau cu lacrimi în ochi din sală. Nu este vorba despre actori cabotini care teatralizează, care mimează sentimentele, ci de actori care pur şi simplu le trăiesc. Calitatea spectacolului constă în această autenticitate, acest filon de adevăr crud, dar adevăr. De mult nu am mai întâlnit un asemenea curaj artistic, mă refer la întreaga echipă, de a vorbi despre problemele cotidiene, problemele care ne dor, ale semenilor noştri."
VIOLENŢA. "Mi s-a confirmat curajul lor văzând un reportaj la Antena 3, din care am aflat lucruri incredibile despre ceea se întâmplă în România. Reporterii prezentau o statistică de genul: trei femei mor pe zi din cauza violenţei domestice. Ne-am gândit că pe lângă spectacolele frumoase, cu poveşti, iluzii, cu un milion de visuri, e bine să abordăm şi teme actuale, teme care până la urmă mă fac să mă simt, ca român, ruşinat că trăiesc în 2008 într-o ţară europeană, că singura modalitate de a rezolva diferendele nu este comunicarea, ci pumnul. Este un sistem total rupt de ceea ce înseamnă normalitate. Nu este normal ca o femeie să fie (sau un bărbat, că sunt şi cazuri de acest gen) agresată pe stradă, nu este normal să fie agresată la serviciu, nu este normal să fie agresată în casă. Sărăcia conduce din păcate la derute de felul acesta în care refulările oamenilor se fac cu pumnul. Violenţa este un fenomen social foarte acut şi care conduce la deteriorarea relaţiilor interumane. De asta vrem să începem această campanie şi, toată stagiunea, acest spectacol va fi dedicat oamenilor care într-un fel sau altul vor să ni se alăture. Prin acest spectacol de atitudine, spectacol-manifest, sper ca toţi cei care ne vor auzi, care ne vor vedea, să înţeleagă că violenţa domestică este un fenomen mult prea des întâlnit în România."
TENDINŢE. "Nu poţi ucide acasă la tine doar pentru că este proprietate privată", crede George Ivaşcu. "Nu poţi umili, nu poţi agresa, nu poţi violenta doar pentru că eşti la tine în casă. E trist când ne gândim că lucrurile astea până la urmă sunt un reflex nu numai al lipsei de educaţie, ci şi un reflex al ostracizării individului, poate chiar al lipsei de cultură. Mi se pare ridicol ca un om să devină o statistică. Dar şi mai ridicol mi se pare când omul de lângă el nu poate face nimic. Îmi doresc acest spectacol-manifest pentru că trăiesc într-o ţară în care aş vrea să nu se mai întâmple aşa ceva. M-am hotărât ca acest spectacol să fie un îndemn spre normalitate, spre compasiune. Să ne pese că omul de lângă noi e un suflet. E o lumină. Se ceartă oamenii din iubire, din prea multă pasiune, dar ce facem cu acei copii care suferă şi mai devreme sau mai târziu vor face la fel?"
