x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Mamă/Fiică – expoziția – radiografie a celor mai strânse legături, până pe 31 martie la București

Mamă/Fiică – expoziția – radiografie a celor mai strânse legături, până pe 31 martie la București

de Magdalena Popa Buluc    |    08 Mar 2022   •   11:22
Mamă/Fiică – expoziția – radiografie a celor mai strânse legături, până pe 31 martie la București
Sursa foto: @Bogdan Dincă

Expoziția inedită despre dialoguri interioare, întrebări, răspunsuri și gânduri dezgolite „Mamă/Fiică”, parte a proiectului Inseparabil, inițiat de compania de teatru Vanner Collective, revine în București, la Teatrelli, și va putea fi vizitată între 7 și 31 martie.

Cine este mama pentru tine atunci când nu te aude nimeni, ce îți spui despre omul pe care îl cunoști prea mult ca să nu îl judeci, pe care l-ai văzut prea mult ca să închizi ochiul critic și pe care îl știi prea bine să te mai gândești vreun pic la cine e de fapt. Ce parte din ea ai devenit tu, ce parte din tine e încă la ea? 

„Mamă/Fiică”reflectă legătura dintre mamă și fiică, interogând moștenirile transgeneraționale care le însoțesc. Procesul prin care expoziția a luat formă a constat într-o suită de întâlniri între perechile mamă-fiică și fotograful Bogdan Dincă, alături de actorii Denisa Nicolae și Liviu Romanescu.

Discuțiile au avut ca punct de pornire scrisoarea pe care fiica sau mama a scris-o. 

„Cred că în final, pot spune că sunt foarte norocoasă. Am ca mamă unul dintre cei mai plini de iubire oameni pe care îi cunosc.

Se spune că dacă vrei să vezi cum vei fi peste 30 ani, să te uiți la mama ta.

Eu mă uit și abia aștept. Mi se pare grozav.

Sper să mă dau și eu cu trotineta, să fiu curajoasă și să iubesc ca tine peste 30 ani.” - Ioana (34 de ani) și Manuela (59 de ani)

„Târziu mi-am dat seama că multe din neînțelegerile noastre se datorează faptului că semănăm destul de tare, lucru greu de acceptat pentru mine acum câțiva ani. Mă bucur sa îți spun ca am ajuns la concluzia ca nu e chiar așa de rău ca iți semăn. ☺ Nu cred că am avut mult timp disponibilitatea și spațiul emoțional să mă uit la tine obiectiv și să trec peste ideile pe care mi le-am format în copilărie, care mi-au produs multă furie. Aia e, nu pot să schimb trecutul și nici nu vreau sa mă mai concentrez atat de mult pe el. Îmi pare rău pentru felul în care ți-am spus multe lucruri, care poate ar fi putut fi spuse mai constructiv. Trecutul ne ajută să înțelegem ce se întâmplă în prezent și cum putem să facem lucrurile mai bine în viitor. Am avut nevoie sa mă uit acolo.” - Anca (36) și Adriana (61)

Bogdan Dincă este fotojurnalist, interesat de subiecte sociale si de explorarea modului în care funcționăm ca indivizi şi societate. Este co-fondator al grupului Documentaria, iar fotografiile sale au fost publicate de DoR, Scena9, Libertatea, Inclusiv, Şcoala9, Hotnews. În 2021 a primit o bursă pentru a urma cursurile VII Academy.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

×