Călătorii care sosesc în gara Saint Pancras din Londra venind din Europa pot să admire, începând de marţi, noua creaţie a artistei britanice Tracey Emin, ce conţine un "mesaj subliminal" împotriva Brexit-ului, informează AFP.
Acest mesaj - "I want my time with you" - realizat în neon strălucitor, a fost plasat pe un perete aflat în faţa trenurilor care vin de pe bătrânul continent, căruia i se adresează.
Cu ocazia inaugurării operei sale, artista de 54 de ani a dezvăluit că a plâns după ce a fost anunţat rezultatul referendumului pentru Brexit, în iunie 2016, prin care britanicii au votat în favoarea retragerii ţării lor din cadrul Uniunii Europene.
"Referendumul nu se baza pe fapte sau informaţii reale. Dacă aşa ar fi fost cazul, oamenii ar fi votat, poate, altfel", a adăugat Tracey Emin. Celebra artistă a criticat şi rolul jucat de fostul prim-ministru britanic din epocă, David Cameron, în organizarea acestui referendum: "Nu înţeleg de ce s-a angajat el în aşa ceva".
Suspendată deasupra marii terase din gara St. Pancras, la primul etaj, această operă de artă din neon, cu o lungime de 20 de metri, a fost concepută ca un mesaj "romantic", bazat pe ideea unei întâlniri cu persoana iubită într-o gară.
"Fundamental, este şi un mesaj subliminal trimis restului Europei". Sunt extrem de tristă că Marea Britanie a fost retrogradată la nivelul de o mică insulă care pluteşte singură în Marea Nordului", a adăugat Tracey Emin.
Tracey Emin, fostă membră a colectivului artistic radical Young British Artists din anii 1980, este cunoscută pentru operele sale controversate. Una dintre creaţiile sale expunea un pat al artistei, cu lenjerie şifonată şi murdară, peste care erau presărate ambalaje de prezervative, un tampon şi sticle de alcool, în timp ce o alta expunea, în interiorul unui cort, numele foştilor iubiţi ai artistei.
Cea mai recentă creaţie a sa va rămâne expusă în gara Saint Pancras din Londra până la sfârşitul acestui an.
“I cannot think of anything more romantic than being met by someone I love at a train station and as they put their arms around me, I hear them say ‘I want my time with you’” @Traceyemin RA today unveiled her #TerraceWires installation at @StPancrasInt https://t.co/JeFw2F1u9l pic.twitter.com/jGqf8xSjYh
— Royal Academy (@royalacademy) April 10, 2018