x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale "Micul Paris al Balcanilor" învie prin tango după aproape un secol

"Micul Paris al Balcanilor" învie prin tango după aproape un secol

de Carmen Plesa    |    02 Iul 2010   •   00:00

Pasiune pentru un dans care părea uitat



Paşi de tango, Jean Moscopol, Capşa, rochii elegante... O călătorie în perioada interbelică, pe când "Micul Paris al Balcanilor" vibra sub paşii de tango? Nu, doar o seară din zilele noastre la Capşa, unde corespondentul Agenţiei France Presse a des­co­pe­rit cum reînfloreşte tangoul după aproape un secol la Bucureşti.

În ultimii ani în Capitala Ro­mâ­niei numărul dansatorilor de tango pare să fi explodat - scrie AFP, făcând referire la petrecerile dedicate acestui dans, la şcolile de dans şi la entuziaştii care-l practică. Corespondentul agenţiei franceze a asistat la Capşa, unul dintre simbolurile perioadei interbelice, la o "milonga" (bal) dedicată tangoului, în care a admirat pasiunea pusă astăzi de români în acest dans care părea să fie dat uitării.
În Bucureştiul dintre cele două războaie mondiale - "Micul Paris al Balcanilor" -, tangoul era în mare vogă, scrie AFP. România avea propriii ei interpreţi de tango, precum Cristian Vasile sau Jean Moscopol care compuneau texte în română pentru melodiile argentiniene.

După cel de-al doilea război mondial, sub regimul comunist, unii dintre interpreţii de tango au fugit din România, iar alţii au încetat să mai cânte în public până în urmă cu câţiva ani. Reînvierea tangoului se datorea­ză şi tinerei artiste române Oana Cătălina Chiţu care locuieşte la Berlin, scrie AFP. Aceasta a adunat arii altădată atât de populare, precum "Dă-mi guriţa s-o sărut" a lui Jean Moscopol, pe un CD intitulat "Bucharest Tango", foarte bine pri­mit de critica europeană.

Artista a mărturisit că a învăţat melodiile ascultând ce cântau părinţii ei. "Nu era dat niciodată la radio. Tangoul a fost uitat. Era ca un leu detronat, singur şi abandonat", şi-a amintit artista.

"Aceste texte magnifice, uneori un pic kitsch, evocă dragostea, lipsa persoanei iubite. Combină pasiunea tangoului argentinian cu sufletul românesc", a mai explicat artista.
Monica Surubariu, care are o şcoală de dans, este altă "vinovată" de învierea tangoului. "Nu suntem noi la fel de mulţi ca în Argentina sau în Franţa, dar e creşterea impresio­nantă a numărului de dansatori, în ultimii ani, e ceva deosebit", a spus profesoara de tango.

×
Subiecte în articol: arte