Are 10 ani şi este dublă campioană mondială la dans, titlu obţinut la finala campionatului din Croaţia - ESDU World Dance Master, desfăşurat la Porec, între 12-16 mai. Fragilă, plină de graţie, cu o privire în care se citeşte ambiţia, Ioana Lucia Ghivercea este "mica balerină a României".
De la 6 ani se pregăteşte asiduu pe scena Teatrului Liric din Craiova sub îndrumarea coregrafilor Lelia Vais şi Emilian Belcin. Din cele patru coregrafii cu care a participat în concurs, două i-au adus locul I: That Jazz (muzica din filmul "Chicago") şi Roxanne (muzica din filmul "Moulin Rouge", coregraf Adina Cezar).
"Sincer nu mă aşteptam să câştig pentru că a fost un concurs greu. Concurenţii au venit foarte bine pregătiţi, sunt şcoli de tradiţie, iar pentru că in Craiova nu avem o sală de balet am participat în numele Direcţiei Judeţene pentru Tineret Dolj".
Sunt destui copii talentaţi în România care sunt gata oricând sa ne dea o lecţie de stil.
Nu sunt însă suficiente săli de balet. Este timpul să ne recunoaştem valorile şi să le promovăm până nu e prea târziu. După ce în 2009 a beneficiat de o bursă din partea Fundaţiei Dan Voiculescu, Lucia Ghivercea este acum membră a Clubului de Excelenţă.
Citește pe Antena3.ro