Molcomul fast interbelic

Dan-Silviu Boerescu: Nu ştiu dacă mai avem timp pentru melancolie, însă, în faţa agresiunii unui prezent deloc tandru, trecutul ne apare idilic. Scenele de taifas la cârciuma Feigăi Papiş din "Iubim", vizita la cramă sau panorama tuturor tabieturilor de epocă pot fi oricând contrapuse cu succes agresivităţii care se manifestă azi la tot pasul. Desigur, poate părea o lume mult idealizată, însă, în datele ei constitutive, această lume chiar a existat, iar fascinaţia pe care o exercită asupra noastră nu poate fi ignorată. Dacă ai un pic de sensibilitate, nu trebuie să fii romanţios din fire pentru a-ţi dori să retrăieşti măcar câţiva ani de molcom fast interbelic...

● Departe de a fi la fel de cunoscut precum iluştrii săi confraţi contemporani - Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu etc. -, Octav Dessila este cerut cu insistenţă de cititorii BPT. Cum vă explicaţi succesul de librărie din epocă şi pe cel la publicul larg de acum?

Octav Dessila a fost un autor foarte atent la ceea ce-şi dorea publicul său. Ştia să dozeze ingredientele şi avea abilitatea de a dirija acţiunea spre finaluri filmice. A fost un romancier care, cred, a scris permanent cu publicul său în minte. Dacă ar mai fi trăit azi, probabil ar fi fost solicitat să scrie scenarii pentru telenovele. Iar dacă ar fi trăit la Hollywood, s-ar fi îmbogăţit, chiar dacă nu s-ar fi regăsit vreodată pe lista nominalizaţilor la Premiul Oscar pentru scenariu... Succesul său de azi, confirmat de apariţia celui mai cunoscut roman al său în această colecţie, arată că şi în literatură există anumite constante care nu depind de vreo circumstanţă temporală precisă. Dessila a fost un autor al timpului său - este şi un autor care face tiraje azi. Poate că nici publicul nu s-a schimbat prea mult în timp.

● Pe Dessila l-aţi "plasat" critic la "intersecţia bulevardului Mihail Sadoveanu cu ceva mai lăturalnica arteră Cezar Petrescu". Nu-i vorbă, se simt influenţe şi dinspre Ionel şi Păstorel Teodoreanu, Constantin Bacalbaşa, Gib Mihăescu... Cu ce vine nou totuşi acest scriitor?

Dacă scrii despre Iaşiul patriarhal sau despre Moldova de altădată, da, cam acestea sunt reperele, cel puţin din punct de vedere tematic. Bineînţeles, dintr-o perspectivă valorică, lucrurile se mai schimbă, iar Cezar Petrescu poate deveni o "arteră ceva mai lăturalnică". Cred că, oricum, există un spirit al locului şi un spirit al timpului care acţionează tutelar în toate aceste cazuri, cu disocierile de rigoare. Sadoveanu surprinde drama în universalitatea ei, plecând magistral de la detalii aparent minore. Cezar Petrescu e, mai degrabă, un abil foiletonist. Ionel Teodoreanu e un artizan al pitorescului interior. Păstorel un fabulos cronograf al vinului, mâncării şi atitudinii. Bacalbaşa - un memorialist însemnat şi un prim critic de gastronomie. Gib Mihăescu are o apetenţă specială pentru drama umorală, pentru sufletele "bântuite". Unde se situează Dessila, atunci? Prin apropierea marilor teme, pipăind fresce, rătăcind în mici acolade stilistice. Dacă e să-l credităm cu ceva, atunci s-ar putea vorbi despre investigarea psihologiei bărbatului matur şi despre efortul de a o circumscrie eternului şi juvenilului feminin...

● Trei motive (sau câte vă vin în minte) pentru care un adolescent al zilelor noastre ar citi "Iubim".

Ar fi, într-o ordine aleatorie, satisfacţia de substituire pe care ţi-o oferă o astfel de proză, cultul trecutului pitoresc şi, de ce nu, jocul sexelor, un joc surprins nu în faptul propriu-zis, ci în deliberările sale. Dessila nuanţează atrăgător preludiile, postludiile...

● Într-un interviu datând din 1931, Octav Dessila spunea: "Se pare că femeile citesc mai multă literatură". Credeţi că era o afirmaţie bazată pe statisticile vremii, o concluzie la care ajunseseră librarii sau "o cochetărie" adresată publicului cititor feminin, atât de sensibil la antecedentul său roman, "Zvetlana"? Poate o invitaţie să citească trilogia "Iubim", pe care avea s-o finalizeze 11 ani mai târziu? Şi, chiar, femeile citesc mai multă literatură?

Nu ştiu să fi existat, în epocă, studii calitative sau cantitative raportate sociologic la fenomenul literar interbelic. Singurele statistici cred că erau cele ale librarilor, iar librarii îl iubeau pe Octav Dessila, fiindcă romanele lui se vindeau bine. Probabil, cuconiţele vremii devorau intrigile amoroase cu finalitate spectaculoasă, imprevizibilă chiar. Dar cartea poate fi citită şi ca un manual de seducţie masculină! Nu aş exclude total cititorul bărbat din această ecuaţie. Dacă ar fi să dau un verdict cinic, aş zice, probabil, că bărbaţii consumau juisant astfel de literatură, în timp ce femeile se jeleau lăcrămos de prea multă empatie cu personajele... Dacă aş şti sigur că da, femeile reprezintă ponderea principală a publicului cititor, aş schimba multe şi în propria mea abordare a fenomenului literar. Aş scrie direct pentru femei şi nu m-aş ruşina de asta! Dar, mai degrabă, eu văd cititorul ca pe un individ nici măcar bi, ci multisexual, androgin, travestit, cu fantezii de tot felul, cu frecvente dedublări, gata oricând să-şi asume reversibil comedia rolurilor erotice. Există, e clar, un segment uşor de identificat al publicului pur feminin. Dar feminitatea tipică constituie abia o nişă azi, în plin proces de reemancipare a femeii. V-o imaginaţi pe Elena Udrea lăcrimând pe o pagină din Dessila?!?