Numărul romănilor iubitori de carte care au trecut anul acesta pragul celei de-a XIV-a ediţii a Tărgului Gaudeamus, organizat la Pavilionul Central Romexpo in perioada 21-25 noiembrie, a fost de circa 96.000, in creştere cu 4.000 faţă de ediţia 2006, anunţă organizatorii.
De asemenea, suprafaţa tărgului, de 10.000 de metri pătraţi, a depăşit-o cu aproximativ 10% pe cea a ediţiei de anul trecut, in timp ce numărul expozanţilor a crescut de la 400, căt a fost in 2006, la aproape 450. Programul de manifestări al ediţiei a inclus peste 450 de evenimente (faţă de 430 in anul 2006), organizate in mai multe locaţii special amenajate in incinta pavilionului. Sumele rezultate din vănzarea biletelor circa 30.000 de lei sunt destinate finanţării parţiale a proiectului "Un Nobel pentru literatura romănă", iniţiat de Radio Romănia cu prilejul ediţiei precedente a Tărgului Gaudeamus. Fondurile astfel create vor fi utilizate pentru finanţarea unor debuturi literare, traducerea lucrărilor unor scriitori romăni in limbi de circulaţie internaţională şi promovarea literaturii romăne peste hotare. Obiectivul campaniei, pe termen mediu şi lung, este obţinerea unui Premiu Nobel de către un scriitor romăn.