x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale O literatură "politizată"

O literatură "politizată"

de Claudia Daboveanu    |    15 Iun 2009   •   00:00
O literatură "politizată"
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

Cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional Zile şi Nopţi de Literatură se desfăşoară, ca în fiecare an, pe ţărmul românesc al Mării Negre, la Neptun-Mangalia, în perioada 12-16 iunie.



Tema colocviului din acest an este pe cât de actuală, pe atât de controversată, oamenii de litere exprimându-şi opinii divergente: "Literatura şi politicul - cât respectăm, cât criticăm". La colocviul cu acest subiect sigur că pe noi, ca români, ne-a atins cuvântul scriitorului basarabean Leo Butnaru, cu titlul "Din ţara în care nu poţi să rămâi în afara politicului".

Dar poate cele mai "gustate" momente au fost cele în care slujitorii condeiului au lecturat din propriile creaţii. Scriitorii, poeţii, traducătorii şi criticii literari din România şi din străinătate au citit fragmente sau texte integrale pentru care concurează la unul dintre cele trei premii puse în joc de organizatori.

Nume sonore din literatura contemporană au dat curs invitaţiei de a lua parte la această competiţie: Peter Esterhazy (Ungaria), Dinu Flămând, Ioana Crăciunescu (Franţa), Ioana Ieronim, Nichita Danilov, Denisa Comănescu, Ion Mureşan, Florin Bican (România), Sharon Mesmer, Dumitru Radu Popa (SUA), Yasuhiro Yotsumoto (Japonia - foto), Rui Zink (Portugalia) şi mulţi alţii, pe care colegii de breaslă şi ceilalţi invitaţi la eveniment i-au aplaudat la scenă deschisă.

Juriul, alcătuit din Nicolae Manolescu (USR), Gabriel Chifu ("Ramuri") şi Gabriel Dimisianu (România literară), are astă-seară o grea, dar foarte plăcută sarcină: aceea de a decerna distincţiile tradiţionale ale festivalului: Marele Premiu Ovidius şi Premiul acordat unui tânăr scriitor.

În ceea ce mă priveşte, preferinţele se îndreaptă spre Peter Esterhazy, un cunoscut scriitor din Ungaria care şi-a lansat de curând două volume la Bucureşti, Yasuhiro Yotsumoto (Japonia), o adevărată lecţie recitativă de poezie, Sharon Mesmer, frumoasa şi foarte instruita americancă, profesoară la New School - Manhattan, şi Rui Zink, portughezul care ne-a dus cu gândul atât de aproape de Nichita Stănescu.

×
Subiecte în articol: arte