Artiştii Operei Comice pentru Copii din Bucureşti au cântat în această săptămână pe Broadway! Nu cel din Manhattan, ci cel din Marea Caraibelor, un teatru plutitor plasat între insulele Martinica şi Guadalupe.
Turneul în Marea Caraibelor este efectuat ca urmare a invitaţiei venite din partea Companiei Pullmann. Cu acest prilej a fost creat spectacolul "Romania, amazing country" în care soliştii vocali şi balerinii Operei Comice pentru Copii au prezentat piese din repertoriul folcloric românesc, dar şi şlagăre de succes ale Loredanei ("Lele" şi "Ziga-zaga").
Acest ansamblu, condus de Smaranda Oţeanu-Bunea, susţine acasă, la Palatul Naţional al Copiilor, săptămânal patru spectacole cu balete de buzunar sau opere bufe. La toate reprezentaţiile, sălile sunt pline. Profesionalismul interpreţilor a generat invitarea lor în locuri cât se poate de exotice: la Festivalul de Teatru pentru Copii de la Keochang (Coreea de Sud), la Festivalul de Tineret de la New Dehli (India), dar şi în Tunisia sau Israel (cu programe speciale pentru comunităţile româneşti). Au fost cu spectacole şi în Croaţia, Italia, Austria, Canada.
Citește pe Antena3.ro