x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Orchestra Naţională Radio, în Herăstrău

Orchestra Naţională Radio, în Herăstrău

de Cristiana Stamatescu    |    22 Iun 2010   •   00:00
Orchestra Naţională Radio, în Herăstrău

Vara aceasta, pe lângă Adagio-ul frunzelor în bătaia vântului şi Allegro-ul appassionato al ploilor de iunie, în Parcul Herăstrău se vor auzi acordurile de vioară şi pian, care vor răsuna la final de iulie în Sala Auditorium din Shanghai. Alexandru Tomescu (foto) şi Horia Mihail, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, acompaniaţi de Orchestra Naţională Radio, vor concerta vineri, 25 iunie 2010, de la ora 21:30, la Teatrul de Vară din Parcul Herăstrău.



Este vorba despre ultimul concert din stagiunea acestui an şi primul în aer liber susţinut de Orchestra Naţională Radio, avanpremieră la programul pe care ansamblul şi cei doi solişti îl vor prezenta pe 29 iulie a.c., la Expo 2010 Shanghai, în faţa a peste 3.000 de spectatori, printre care cei doi şefi de stat, preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Hu Jintao, delegaţii oficiale ale ţărilor participante la expoziţie, personalităţi din viaţa politică, economică şi culturală internaţională. Dulcile sunete ale viorii şi acordurile fine ale pianului vor risipi toropeala verii prin lucrările de popularitate din muzica clasică românească şi internaţională: Uvertura la Coţofana hoaţă - Rossini, Farandola din suita Arleziana - Bizet, Balada - Porumbescu, Introducere şi Rondo capriccioso - Saint Saens, Uvertura la Nunta lui Figaro - Mozart, Rhapsody in Blue - Gershwin, Kaiser Waltz - Strauss şi Rapsodia I - Enescu.

"Aşteptăm publicul în număr cât mai mare la acest concert cu totul deosebit pentru că suntem convinşi că avem numeroase şi convingătoare argumente, unul dintre acestea fiind coloristica diversă a muzicii prezentate. În plus, Orchestra Naţională Radio va veni în faţa publicului cu o fizionomie tinerească, împlinită de profilul artistic entuziast şi luminos al soliştilor săi concertişti Alexandru Tomescu şi Horia Mihail şi al dirijorului Tiberiu Soare. Va fi o seară în urma căreia toată lumea va pleca acasă mai bogată sufleteşte şi dispusă să vadă jumătatea plină a paharului." (Oltea Şerban Pârâu, director Orchestrele şi Corurile Radio)

Biletele s-au pus în vânzare la casele de bilete ale Sălii Radio şi Teatrului "Constantin Tănase" şi la staţia de metrou Unirii 1. Pentru cei care se vor hotărî în ultimul moment, biletele se vor putea cumpăra şi din parc, de la intrarea Teatrului de vară Herăstrău, înaintea concertului. Elevii şi studenţii beneficiază de intrare gratuită.
Vă invităm să uitaţi pentru o seară de agitaţia vieţii cotidiene şi a oraşului, să lăsaţi în urmă zgomotul traficului şi să-l înlocuiţi cu armoniile simfonice ale Orchestrei Naţionale Radio şi ale soliştilor săi.

×
Subiecte în articol: arte