Pe parcursul celor două zile, respectiv pe 18 și 19 iunie, spectatorii se vor putea bucura de spectacole de teatru, recitaluri instrumentale, concerte de muzică populară și pop, spectacole de percuție și ritm, momente de dans contemporan sau de atelierele de joacă pentru copii.
Evenimentul „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” a început în luna mai a acestui an și continuă până în luna octombrie 2022. Evenimentul îşi propune reactivarea culturală a mai multor zone din oraş prin transformarea unor bulevarde sau artere principale în zone pietonale temporare. Proiectul este organizat de Primăria Capitalei prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție a Municipiului București, PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București – în calitate de operatori zonali.
Zone pietonale / Străzi deschise 18-19 iunie 2022, între orele 09:00 şi 22:00:
-
Calea Victoriei între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei;
Citește pe Antena3.roANAF a cerut de la bănci toate extrasele de cont ale lui Călin Georgescu -
Șoseaua Kiseleff între str. Arh. Ion Mincu și str. Monetăriei;
-
Bd. Unirii între Splaiul Independenței și Bd. Dimitrie Cantemir și între Bd. Dimitrie Cantemir și Bd. Mircea Vodă (sensul de mers spre Piața Alba Iulia);
-
Drumul Taberei între Valea Ialomiței și Valea Argeșului.
Evenimente conexe
Din seria evenimentelor conexe de weekendul acesta fac parte Concertul caritabil extraordinar pentru sprijinirea Ucrainei „Life Will Win”, care va avea loc în Piața „George Enescu" sâmbătă de la ora 19:00, dar și Food Truck Festival care are loc în sectorul 6 în ambele zile de weekend.
Restricții rutiere
Pe lângă restricțiile de trafic aflate deja în vigoare pentru evenimentul „Străzi deschise”, cu ocazia Concertului extraordinar pentru sprijinirea Ucrainei desfășurat în Piața „George Enescu”, doar în data de 18 iunie, se vor impune noi restricții, după cum urmează:
-
în intervalul 16:00-23:00, traficul rutier va fi restricționat pe Calea Victoriei între Str. Știrbei Vodă și str. Dem I. Dobrescu, pe str. Știrbei Vodă între Calea Victoriei și str. Ion Câmpineanu; se va permite traficul rutier pe str. Episcopiei cu trecerea pe Calea Victoriei către str. Știrbei Vodă;
-
în intervalul 16:00-23:00, se va restricționa traficul rutier pe str. B. Franklin, perimetrul cuprins între Calea Victoriei și str. Nicolae Golescu și pe str. C.A. Rosetti între Calea Victoriei și str. Boteanu;
Devierea traficul rutier și a mijloacelor de transport public se va face în data de 18 iunie între orele 16:00-23:00 pe Calea Victoriei în zona Piața George Enescu între str. Știrbei Vodă și str. Dem. I. Dobrescu.
Se va permite traversarea dinspre str. Episcopiei către str. Știrbei Vodă. Devierea mijloacelor STB se va face pe str. Luterană spre Bd. Dacia până la Piața Romană.
PROGRAM ARTISTIC WEEKEND #6 | 18 – 19 iunie 2022
Sâmbătă, 18 iunie 2022 - Zona centrală
Calea Victoriei, nr. 155, Sediul Entertix – Zona Pipera
19:00-21:30: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” (Teatrul Apropo) – eveniment finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul programului Burse de idei pentru „București RE:imaginat” (6 reprezentații consecutive, o reprezentația durează 30 de minute);
Calea Victoriei – Piațeta Teatrului Odeon
09:00-21:00: Standuri de promovare a ofertelor educaționale ale universităților din București (PROEDUS)
Calea Victoriei – Magazinul Muzica
19:00-21:00: Instalaţie participativă – faţada magazinului Muzica (ARCUB)
Calea Victoriei – Muzeul Național de Artă
18:00-20:25: Spectacole de teatru (Teatrul de Animație Țăndărică)
-
18:00-18:05 Florin Mititelu – „Dans la radio”
-
18:05-18:10 Liliana Gavrilescu – „Rosina”
-
18:10-18:15 Alina Teianu – „Fluierul vesel”
-
18:15-18:20 Ioana Chelaru – „Viva Mexico”
-
18:20-18:25 Simina Mititelu – „Mimarionet” 18:25-18:40 PAUZĂ
-
18:40-18:45 Florin Mititelu – „Contele si musca”
-
18:45-18:50 Liliana Gavrilescu – „Baba Veta”
-
18:50-18:55 Alina Teianu – „Îndrăgostitul”
-
18:55-19:00 Ioana Chelaru – „Paloma”
-
19:00-19:05 Simina Mititelu – „Rața dansatoare”
-
19:05-19:20 PAUZĂ
-
19:20-19:25 Florin Mititelu – „Hip-Hop”
-
19:25-19:30 Liliana Gavrilescu – „Lady C”
-
19:30-19:35 Alina Teianu – „Cu Țăndărică la pas”
-
19:35-19:40 Ioana Chelaru – „N&G”
-
19:40-19:45 Simina Mititelu – „Neandertal day” 19:45-20:00 PAUZĂ
-
20:00-20:05 Florin Mititelu – „Dodo Meseriasul”
-
20:05-20:10 Liliana Gavrilescu – „Bailarin”
-
20;10-20:15 Alina Teianu – „Pănușa”
-
20:15-20:20 Ioana Chelaru – „Cele două cuvinte”
-
20:20-20:25 Simina Mititelu – „Bunica”
Calea Victoriei – Casa Filipescu Cesianu
10:00-17:30: Expoziție permanentă – „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” (Muzeul Municipiului București)
10:00-17:30: Expoziție – „Piatra în epoca omului” (Muzeul Municipiului București)
Şoseaua Kiseleff
09:00-21:00: Activități sportive, zone de joacă și mișcare (PROEDUS)
------
EVENIMENTE CONEXE
19:00-22:00: Turneul European de Caritate pentru Sprijinirea Ucrainei "Life Will Win"
Sâmbătă, 18 iunie 2022
Sectorul 6: Drumul Taberei între Valea Ialomiței și Valea Argeșului
17:00-21:00: Activități sportive, zone de joacă și mișcare (PROEDUS)
17:00-18:10 / 19:00-20:10: „O crimă perfectă (Îngerii de la Văcărești)” (Teatrul Masca)
17:00-18:00: Concert de muzică populară (Școala de Artă București)
18:00-18.45: Spectacol de teatru pentru copii „Cei trei purceluși” (Teatrul Ion Creangă) – zona stației de metrou Constantin Brâncuși
18:00-20:30: Spectacole de teatru (Teatrul de Animație Țăndărică)
-
18:00-18:05 Adrian Lefter – „Piratul Hopkins”
-
18:05-18:10 Roxana Visan – „On ice”
-
18:10-18:15 Apostol Gabriel – „Impro 1”
-
18:15-18:20 Ana Maria Bălescu – „Besame mucho con Dolores”
-
18:20-18:25 Ioan Paduraru – „Maimu Elvis”
-
18:25-18:40 PAUZĂ
-
18:40-18:45 Adrian Lefter – „Spiridușul la volan”
-
18:45-18:50 Roxana Vișan – „Când iubesc”
-
18:50-18:55 Gabriel Apostol – „Impro 2”
-
18:55-19:00 Ana Maria Bălescu – „Radio Gaga”
-
19:00-19:05 Ioan Păduraru – „Badea Gheorghe”
-
19:05-19:20 PAUZĂ
-
19:20-19:25 Adrian Lefter – „Master Winnie”
-
19:25-19:30 Roxana Visan – „Marlyn Monroe”
-
19:30-19:35 Gabriel Apostol – „Impro 3”
-
19:35-19:40 Ana Maria Bălescu – „Nasul roșu”
-
19:40-19:45 Ioan Păduraru – „Tenor-Contratenor”
-
19:45-20:00 PAUZĂ
-
20:00-20:05 Adrian Lefter – „Ilie din Norvegia”
-
20:05-20:10 Roxana Vișan – „Balet la masă”
-
20:10-20:15 Apostol Gabriel - „Impro 4”
-
20:15-20:20 Ana Maria Bălescu – „The Flower”
-
20.20-20:25 Ioan Păduraru – „Street Singer”
18:30-19:30: Spectacol de percuție și ritm (Școala de Artă București)
19:00-19.45: Spectacol de teatru pentru copii „Turtița năzdrăvană” (Teatrul Ion Creangă) – zona stației de metrou Constantin Brâncuși
19:00-20:00: Recital instrumental „Duo Monique” (CREART)
19:30-20:00: Dans contemporan (Școala de Artă București)
20:00-20:45: Atelier de joacă (Teatrul Ion Creangă) – zona stației de metrou Constantin Brâncuși
20:15-21:15: Parada personajelor (Circul Metropolitan București)
21:00-22:00: Concert muzică pop (Școala de Artă București)
Evenimente conexe
14:00 - 22:00: Food Truck Festival (Livada Advertising)
Duminică, 19 iunie 2022 - Zona centrală
Calea Victoriei – Piațeta Teatrului Odeon
09:00-21:00: Standuri de promovare a ofertelor educaționale ale universităților din București (PROEDUS)
Calea Victoriei – Magazinul Muzica
19:00 – 21:00: Instalaţie participativă – faţada magazinului Muzica (ARCUB)
Calea Victoriei – Muzeul Național de Artă
18:00-20:25: Spectacole de teatru (Teatrul de Animație Țăndărică)
18:00-18:05 Grațiela Ene – „Pescarul amator”
18:05-18:10 Dora Dumitrescu - „Fetița”
18:10-18:15 Alina Petrescu – „Gore știe tot”
18:15-18:20 Mihai Dumitrescu – „Balerina”
18:20-18:25 Monalisa Toncu– „Dirijorul” 18:25-18:40 PAUZĂ
18:40-18:45 Grațiela Ene – „ Bublle Monkey”
18:45-18:50 Dora Dumitrescu – „Verzuliul spune...”
18:50-18:55 Alina Petrescu– „ Alice din Țara Minunilor”
18:55-19:00 Mihai Dumitrescu „Maimuța credincioasă”
19:00-19:05 Monalisa Toncu– Pointy”
19:05-19:20 PAUZĂ
19:20-19:25 Gratiela Ene – „Carmen”
19:25-19:30 Dora Dumitrescu – „Sirtaki”
19:30-19:35 Alina Petrescu – „Aria calomniei”
19:35-19:40 Mihai Dumitrescu – „Blugi sportivi”
19:40-19:45 Monalisa Toncu – „Figaro” 19:45-20:00 PAUZĂ
20:00-20:05 Gratiela Ene – „Chanel”
20:05-20:10 Dora Dumitrescu – ”Scufița”
20:10-20:15 Alina Petrescu – „Lolo”
20:15-20:20 Mihai Dumitrescu – „Jumătatea cântăcioasă”
20:20-20:25 Monalisa Toncu – „Strings”
Calea Victoriei – Casa Filipescu Cesianu
10:00-17:30: Expoziție permanentă – „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” (Muzeul Municipiului București)
10:00-17:30: Expoziție – „Piatra în epoca omului” (Muzeul Municipiului București)
Şoseaua Kiseleff
09:00-21:00: Activități sportive, zone de joacă și mișcare(PROEDUS)
Duminică, 19 iunie 2022
Sectorul 6: Drumul Taberei între Valea Ialomiței și Valea Argeșului
11:00-21:00: Activități sportive, zone de joacă și mișcare (PROEDUS)
17:00-18:00: Concert de muzică populară (Școala de Artă București)
17:30-18:10/18:30-19:10: The Best of Living Statues (Teatrul Masca)
18:00-18:45: Spectacol de teatru pentru copii „Fata babei și fata moșului” (Teatrul Ion Creangă) – zona stației de metrou Constantin Brâncuși
18:00-20:30: Spectacole de teatru (Teatrul de Animație Țăndărică)
-
18:00-18:05 Daniel Stanciu – „Vasilache, artist din lume”
-
18:05-18:10 Roxana Vișan – On ice”
-
18:10-18:15 Daniela Ruxandra Mihai – „Bătrâna”
-
18:15-18:20 Cristina Țane – „Voodoo”
-
18:20-18:25 Ștefan Craiu – „Nostalgia”
-
18:25-18:40 PAUZĂ 18:40-18:45 Daniel Stanciu – „Vasilache și Mărioara – Dansatori de bâlci”
-
18:45-18:50 Roxana Vișan – „Când iubesc”
-
18:50-18:55 Daniela Ruxandra Mihai – „Balerina Nina”
-
18:55-19:00 Cristina Șane – „Perna”
-
19:00-19:05 Ștefan Craiu – „Gunoierul” 19:05-19:20 PAUZĂ 19:20-19:25 Daniel Stanciu – „Mărioara – Talente culinare”
-
19:25-19:30 Roxana Vișan – „Marilyn Monroe”
-
19:30-19:35 Daniela Ruxandra Mihai – „Marea”
-
19:35-19:40 Cristina Țane – „Pisicatrenul”
-
19:40-19:45 Ștefan Craiu–„ Figaro” 19:45-20:00 PAUZĂ 20:00-20:05 Daniel Stanciu – „Vasilache și musafirii nepoftiți”
-
20:05-20:10 Roxana Vișan – „Balet la masă”
-
20:10-20:15 Daniela Ruxandra Mihai – „Puck”
-
20:15-20:20 Cristina „Țane – „Lullaby”
-
20:20-20:25 Ștefan Craiu – „The sad clown rejected”
18:30-19:30: Spectacol de percuție și ritm (Școala de Artă București)
19:00-19:45: Spectacol de teatru pentru copii „Gheața carbonică” (Teatrul Ion Creangă) – zona stației de metrou Constantin Brâncuși
19:00-20:00: Recital Bossa Nova „Duo Manaf” – voce și chitară (CREART)
19:30-20:00: Dans contemporan (Școala de Artă București)
20:00-20:45: Ateliere de joacă (Teatrul Ion Creangă) – zona stației de metrou Constantin Brâncuși
20:00-21:00: Concert de muzică pop (Școala de Artă București)
20:30-22:00: Spectacol de teatru „Oglinda neagră” (Teatrul Nottara)
21:00-21:45: Fanfara (Damian Drăghici)
Evenimente conexe
11:00-22:00: Food Truck Festival (Livada Advertising)