Periplu expoziţional vienez

Un mănunchi de expoziţii marchează vara capitalei austriece în acest an agitat 2019. Un an caracterizat de marele balet al directorilor între cele mai mari instituţii artistice.

Anul vienez este punctat de câteva importante schimbări la conducerea muzeelor şi târgurilor de artă. Dar să ne concentrăm asupra unei selecţii de expoziţii ce nu trebuie ratate dacă treceţi prin Viena.

Monica Bonvicini la “Belvedere 21”

O mare instalaţie, în formă de cub, cu pereţi semireflectorizaţi, constituie debutul artistei Monica Bonvicini la Belvedere 21, instituţie foarte dragă publicului vienez.

Intervenţia, curatoriată de Axel Köhne, uimeşte prin incisivitatea vizuală puternică, marcată de francheţea unui titlu ca “nu-mi pot ascunde furia”. Plasată în centrul spaţiului expoziţional, construcţia este formată din 112 plăci din aluminiu pentru un volum de 1.600 de metri cubi, o arie sustrasă vizitatorilor, fiind inaccesibiă. Se relevă încă odată originea epică şi oarecum aventuroasă a pavilionului expoziţional, redenumit astăzi Belvedere 21. Artista pare să-şi asume o poziţie critică, recunoscută în “retorica” ce o caracterizează.

Monica Bonvicini, născută în 1965 la Veneţia a studiat la Universitatea de Artă din Berlin şi, după 1995, la California Institute of Arts. Astăzi ea este, împreună cu Maurizio Cattelan şi Giulio Paolini, unul dintre artiştii cei mai cunoscuţi în Italia, în domeniul sculpturii.

A expus la Kunst-Werke Berlin, Künstlerhaus Stuttgart, Melbourne Biennale, Bienala de la Veneţia, Aarhus Kunstmuseum din Danemarca, New Museum din New York City, Muzeul de Artă Modernă din Oxford, Bienala din Sao Paolo, Museion din Bolzano…

În 2012, Monica Bonvicini a conceput sculptura Run, instalată în parcul olimpic pentru Jocurile Olimpice de la Londra.

Acum, predă la Academia de Arte Frumoase din Viena.

A fost recompensată cu Leul de Aur la Bienala de la Veneţia, în 1999, şi cu  National Gallery Prix Jeune Art, Berlin în 2005

Expoziţia poate fi vizitată până în 27 octombrie.

Gelitin & Liam Gillick la “Kunsthalle Wien”

Consideraţi protagonişti, deja notoriul cvartet austriac Gelitin şi artistul englez Liam Gillick sunt aşteptaţi cu un film experimental, aflat abia la început şi care va fi încă dezvoltat, cărui îi cunoaştem acum numai tematica. Cerinţă retorică, desigur. Operaţiunea conjugată, găzduită de Kunsthalle, curatoriată de Lucas Gehrmann şi Luca Lo Pinto, se intitulează Stinking Dawn, ceva ce s-ar putea traduce prin “semiobscuritate urât mirositoare”. Evenimentul artistic, sub forma unui set cinematografic, intenţionează să se focalizeze asupra “limitelor toleranţei omeneşti în faţa opresiunii, a crizei politice şi a auto-iluzionării”. Fiecare vizitator s-ar putea implica în trama filmului.

Artiştii anarhici şi irevenrenţioşi prin definiţie ai Grupul Gelitin, protagonişti ai aşa numitei estetici relaţionale, au la activ numeroase intervenţii în locuri renumite, cum ar fi Fundaţia Prada din Milano, Kunsthaus din Bregenz sau diferite bienale, printre care, Veneţia, Liverpool…

Aminteşte de ei şi un ironic “suport tehnic” oferit la personala unui alt artist irevenrenţios, Sarah Lucas, la expoziţia Secessione din Viena din 2013.

Liam Gillick, artist de succes care trăieşte la New York,  protagonist al unor manifestări de prestigiu printre care Documenta şi diferite bienale, este cunoscut pentru munca lui de cercetare a aspectelor disfuncţionale ale unei modernităţi globalizate şi neo-liberale.

Expoziţia va fi deschisă până în 6 octombrie

La “Albertina Museum” expune Sean Scully

O poetică vizuală inedită prezintă, până în 6 septembrie, Sean Scully, artist născut la Dublin în 1945, devenit apoi cetăţean american. Maestru necontestat al abstracţionismului, prezent în marile muzee, cu o expoziţie site specific abia închisă la Abbazia di San Giorgio din Veneţia, artistul permite privitorului, pentru prima dată, să intre în sfera lui privată, expunând o selecţie de lucrări destul de recente. Seria Eleuthera, după numele unei insule din Bahamas, cuprinde 23 de picturi în ulei de format mare, dar şi pasteluri, desene şi fotografii. Expoziţia este curatoriată de Elisabeth Dutz. Toate operele sunt realizate între 2015 şi 2017 şi demonstrează abilitatea artistului de a capta cu vioiciune figura fiului său în vârstă de 8 ani, surprins în timpul jocurilor şi în atitudini tipic infantile.

Biennale for Change 2019, la “MAK”

A treia ediţie a acestei bienale multidisciplinare, desfăşurate până în 6 octombrie, a ales încă de la început, sub egida muzeului MAK, să tematizeze diferitele aspecte ale schimbării unei societăţi care trebuie să se gândească tot timpul la propriul viitor. Mulţi curatori ai unor proiecte expoziţionale diferite, risipiţi în diferite locuri ale Capitalei, ca Uncanny Values: Artificial Intelligence sau Design Lab, (ambele la MAK), Hysterical Mining, la Kunsthalle, City of Temperaments, au ca temă urbanistica unicului cartier-satelit nou al Vienei, numit Seestadt Aspern.

Vertigo, la “Mumok”

Op Art este pur si simplu superficială sau numai spectaculoasă? Nici una nici alta: o etichetare echivocă, negativă a acestei expresii atistice – în care “op” înseamnă “optic” – desfăşurate între anii 50 şi 60 ai secolului trecut.

Numele ei este cu totul altceva, provocând conştiinţa noastră pin ambiguitatea aparenţelor, ca într-un joc derutant al sensurilor şi, în definitiv, evidenţiind imposibilitatea “epistemologică” de a lua în posesie realitatea. Op Art, nu este totuşi univoc orientată în sensul obiectului văzut, ci este impregnată cu procese cognitive, punând în discuţie toate aspectele subiectivităţii. Sunt expuse picturi, obiecte tridimensionale, instalaţii tehnologice, filme, elaborări computerizate. Dar este vorba oare despre o experienţă artistică cu totul nouă, neexplorată până în secolul nostru? Nici acest aspect nu poate fi susţinut, deoarece expoziţia, curatoriată de Eva Badura-Triska şi Markus Wörgötter, construieşte şi trasează o istorie, incluzând opere ale pionierilor unei tendinţe dezvoltate de secole, începând cu cel de al XVI-lea. Această istorie, care se întinde de la 1520 până în 1970, poate fi descoperită până în 26 octombrie.

La “Kunsthstrorisches Museum” dialoghează două lumi în conflict

În complexitatea arhitectonică a unuia dintre cele mai clasice şi mai bogate muzee din lume, trebuie să ajungi în Sala Bassano, la etajul al doilea, pentru a întâlni operele fotografice elaborate de Helmut Wimmer. Acesta propune o viziune suprarealistă a lumii, în care elementele naturale predomină, sub forma unor catastrofe,  asupra ordinii artificiale impuse de om. Două lumi în conflict care se înfruntă sau care, poetic, dialoghează. The Last Day, titlul expoziţiei, nu este de inspiraţie pur fantastică, pentru că unele din cele 12 tablouri ale autorului se reclamă de la fapte istorice.

Expoziţia poate fi vizionată până la 1 septembrie.