x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Persepolis la Festivalul de Film Francez

Persepolis la Festivalul de Film Francez

de Gabriela Boeriu    |    28 Noi 2007   •   00:00

Ieri, la Cinema Pro din Capitală s-a deschis a 11-a ediţia a Festivalului de Film Francez. Pentru inceputul festivalului, organizatorii au oferit spectatorilor filmul animat "Persepolis". Acţiunea filmului se petrece in Teheranul anului 1978, in contextul revoluţiei ce va duce la căderea şahului şi a regimului său. Personajul principal este o fetiţă de 8 ani, Marjane Satrapi, care visează să ajungă profet şi să salveze lumea. Ea are nişte părinţi iubitori şi o bunică modernă, care o ajută mereu să ia deciziile corecte. Cu o personalitatea mai excentrică decăt cea a copiilor de vărsta sa, Marjane vede cu ochi romantici evenimentele de luptă care vor conduce la instaurarea Republicii Islamice. In interiorul ţării represiunea devine din ce in ce mai severă, iar "comisarii revoluţiei" impun reguli stricte şi agresive de comportament. Atitudinea sa rebelă ii face pe părinţi să o trimtă in Austria, unde face cunoştinţă cu o altă revoluţie de ordin sentimental: adolescenţa şi prima dezamăgire din dragoste. Fetiţa, devenită acum o tănără se reintoarce in Iran, dar se confruntă din nou cu probleme menite să-i consolideze maturitatea. "Persepolis" este un film despre integritate şi despre cum să o menţii atunci cănd evenimentele te indeamnă să faci exacat opusul.

×
Subiecte în articol: arte