Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am fost norocoși! Zău că am fost norocoși... Deși trebuia să se fi încheiat de câteva zile, la începutul lui octombrie am reușit să vizităm expoziția comună - Matisse/ Picasso - de la Vila Genoise, care veghează, îmbrăcată în purpura-i seculară, deasupra Golfului Îngerilor. La Nisa, cei doi titani ai picturii mondiale și-au petrecut lungi zile și nopți în discuții pline de patos, s-au admirat și și-au influențat în mod subtil arta. Au ridicat prietenia la rang de artă.
De fiecare dată când ajung în orașul-nucleu al vieții culturale de pe Riviera Franceză, urc pe colina Cimiez pentru o vizită la Muzeul Matisse. Mă reculeg acolo, în larga grădină toropită de soare, în sălile largi care exultă spiritul matissian, îmbrăcând de fiecare dată - omagiu adus unei alte prietenii „picturale”, cea cu românul Theodor Pallady - o ie tradițională din țara mea. „La blouse roumaine” nu e prezentă decât prin schițe și imagini la Nisa, dar eu știu o legendă: în orașul-golfului-albastru, jos, mai aproape de mare, acolo unde e o casă galbenă în care de asemenea a locuit Matisse, Pallady i-a dăruit acestuia o ie românească. Una dintre multele care, îmbrăcate de femeile superbe care l-au anturat pe pictor, și-au găsit frumoasă împlinire pe pânză. N-am făcut rabat nici în acest octombrie atât de plin de lumină încât părea că soarele însuși pășise pe pământ. De data asta (așa cum se va vedea și din imaginile pe care vi le prezint acum) avea să îmi confirm că florile decupate din hârtie colorată ale pictorului francez tot de ia românească sunt inspirate!
Dar să revin la expoziția numită „Matisse et Picasso, la comédie du modèle” - de fapt, o expoziție itinerantă, într-un program desfășurat pe 3 ani - 2017-2019 -, inițiată de Muzeul Matisse din Paris și găzduită, în lunile iunie-septembrie (cu „bătaie” spre octombrie) 2018 de Vila Genoise.
Ce-aveam să remarc - acum, ca și altădată - este că la începutul veacului trecut nu doar artiștii se împrieteneau, ci și... „curentele artistice” pe care ei le promovau. În multitudinea de tendințe inovatoare care au marcat primii ani ai secolului XX, Henri Matisse este poate cel mai elocvent exponent al impresionismului, în vreme ce Pablo Picasso e statuat ca fondator al cubismului. Și unul și altul s-au dovedit a fi curajoși, prin formele de expresie alese, prin teme, prin ductul liniei și explozia de culoare. Și-au împrumutat, chiar, temele și modelele, dându-le însă forme proprii de exprimare.
E neîndoielnic spiritul ludic ale celor doi artiști care s-au regăsit, iar, la Nisa (după acei ani 40 tumultuoși). Totuși, m-am întrebat, de ce „comedie”? Și, mai ales, de ce „comedia modelului”? Ghidul expoziției nisarde ne-a relevat faptul că în spatele acelui proiect itinerant trienal stă o frază scrisă de Aragon într-o carte dedicată lui Matisse. Curatorii expoziției au încercat, deci, să extragă înțelesul acelei fraze și să-l figureze pentru fiecare dintre cei doi artiști - prieteni și competitori, deopotrivă. Prin suita de imagini expuse - fie că e vorba de picturi, desene, sculpturi sau fotografii de epocă - s-a urmărit felul în care fiecare dintre ei s-a poziționat față de modelul său. Fotografiile din atelierele celor doi artiști sunt elocvente, în acest sens. Dar și lucrările în sine „vorbesc” despre relația creată între pictor și model. Emoțiile, sclipirea din privire, torsiunile corpului, starea pe care o degajă modelul, ca și tensiunea (sau relaxarea) sugerată de obiectele din jurul lor, felul în care cade lumina sau sunt create efectele de clar-obscur - toate acestea formează, în cele din urmă, un univers mitic în care pygmalionul își întâlnește galateea.
Dincolo de arta pură, jurnalistul e captivat și de celelalte tipuri de documente: pagini de jurnal, scrisori, fotografii (multe fotografii), afișe, extrase din ziare, fragmente de film documentar...
Încă o remarcă: expoziția itinerantă „Matisse et Picasso, la comédie du modèle” este prima, după un secol, în care cele două genii ale artei contemporane se regăsesc împreună, prin lucrările lor, în aceeași expoziție. Precedentul „duet pe simeze” avusese loc în 1918 (după cum se va vedea într-una dintre imaginile care ilustrează acest articol).
