x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Picturile care vindecă și de boli grave: Alina Ciuciu a demonstrat că minunile există!

Picturile care vindecă și de boli grave: Alina Ciuciu a demonstrat că minunile există!

de Diana Scarlat    |    17 Oct 2022   •   06:30
Picturile care vindecă și de boli grave: Alina Ciuciu a demonstrat că minunile există!

În plin sezon „cancel culture” la nivel mondial, arta adevărată vindecă. Atât spiritul, cât și bolile trupului, chiar și atunci când sunt foarte grave. O adevărată minune care s-a produs recent arată că arta poate să ajute lumea în toate felurile posibile: donația unui tablou, făcută anul trecut de pictorița Alina Ciuciu, în cadrul unui eveniment din București, a contribuit la vindecarea unui tânăr bolnav de leucemie. Banii care s-au strâns din donații, pentru tratamentul tânărului, l-au ajutat să trăiască. Este unul dintre multele acte de caritate care implică artiștii și arta în vindecarea oamenilor, fie că vorbim despre trup sau despre suflet. Alina Ciuciu lansează, astăzi, o nouă expoziție plină de culoare, în același loc: la Sky Tower, în Capitală, iar un tablou va fi donat, la fel ca anul trecut, pentru o cauză nobilă.

Pictorița Alina Ciuciu va expune 20 de tablouri, cu ocazia aniversării unui deceniu de la deschiderea Sky Tower, din Capitală, cea mai înaltă clădire de birouri din România. Vernisajul expoziției „10 colours for 10 years of Sky Tower” are loc astăzi,  17 octombrie, de la ora 17.00, iar tablourile pot fi admirate și cumpărate până pe 2 noiembrie, în lobby-ul clădirii. Colaborarea dintre pictorița Alina Ciuciu și Sky Tower a-nceput în primăvara anului trecut. În perioada 22-30 mai, Alina Ciuciu a organizat aici o primă expoziție în România: „Perspective”. „Data trecută am făcut și o mică demonstrație pentru vizitatori, le-am pictat pe loc subiecte alese de mine. A fost interesant mai ales pentru copii. Acum am fost invitată să expun cu ocazia celor 10 ani de la deschiderea Sky Tower. Deschiderea este luni, dar eu voi ajunge la expoziție marți, pentru cei care doresc să discute cu mine. Până pe 2 noiembrie poate fi vizitată expoziția de oricine dorește”, a explicat pictorița Alina Ciuciu, pentru Jurnalul.

Anul trecut, unul dintre tablouri a fost donat de artistă, pentru a contribui la vindecarea unui tânăr bolnav de leucemie, iar anul acesta, minunea s-a întâmplat, pentru că tratamentul cumpărat din donații a dat rezultate, iar tânărul s-a vindecat. „Florile au un efect benefic. A fost într-un ceas bun. Se vede că l-am făcut cu dragă inimă”, spune pictorița.

Alina Ciuciu este una dintre cele mai apreciate artiste din Italia și a vândut sute de tablouri în multe țări europene și în SUA. S-a apucat de pictură târziu, după o carieră de succes în alte domenii, dar acum trăiește din și pentru artă. A renunțat la celelalte activități, din 2002, când și-a dat seama că pictura, care fusese la-nceput pentru relaxare, îi aduce satisfacții și venituri mai mari decât tot ceea ce făcuse până atunci. Este renumită pentru tehnica ei specială: folosește doar cuțite de pictură și, uneori, degetele. „Mă simt foarte implicată în culoare, în formă, în tot. Cu mâinile fac nuanțele mai fine. În loc de pensulă, prefer mâna, pentru că simt mai bine textura. Cuțitele sunt folosite de mulți pictori. Și Van Gogh folosea foarte mult această tehnică”, explică Alina Ciuciu.

Cunoscută în toată lumea

Artista se concentrează mult și pe componenta de promovare, pe o piață suprasaturată de artă în mai multe țări. „Poporul italian este foarte creativ. Aproape în fiecare familie e cel puțin un artist plastic. În general, am vândut cel mai bine în SUA și în Europa, iar în România am simțit o solidaritate națională. Mulți români cumpără tablourile mele pentru că sunt româncă”, mai spune aceasta.

A primit „Oscarul creativității”, la Premiile Monte Carlo pentru artă, având deja peste 1.000 de tablouri vândute. În ultimi ani a avut expoziții foarte apreciate de public și de critici, la Berlin, Monte Carlo, Paris, Budapesta, Londra, Copenhaga, Milano, Tokyo și New York, iar în România a expus la București și la Oradea. „Pentru această expoziție am ales creații bazate pe jocul de culoare. Sunt foarte colorate cele 20 de tablouri pe care le expun la Sky Tower. Am ales culori vii, pline de viață, pentru toți cei care vor să se bucure de minunile artei. Nu se poate renunța la pictură, la artă, în general, pentru că arta vindecă în primul rând sufletul, dar tocmai am văzut că poate vindeca și trupul, dacă totul se face cu suflet. Oricât s-ar încerca înlocuirea creațiilor artistice cu altceva, inclusiv cu cele ale Inteligenței Artificiale, nu se va putea elimina arta creată de om, pentru că se bazează pe simțuri și se adresează direct simțurilor”, explică artista. Admiratorii tablourilor ei o pot întâlni la expoziție, marți, pe 18 octombrie, în lobby-ul clădirii Sky Tower. Accesul la expoziție este gratuit.

Stilul unic al Alinei Ciuciu, care a ajutat-o să cucerească publicul din întreaga lume, este o combinație perfectă între impresionism, suprarealism, realism și postmodernism. Așa cum au remarcat criticii de artă italieni, predominant în operele sale de artă este elementul senzorial.

Imaginea se adresează direct simțurilor, având forța de a le amplifica, prin combinația de culoare și formă. Unii o compară cu pictorii impresioniști de la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar influența artei contemporane este foarte puternică în lucrările pictoriței române.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×