Sala Palatului găzduieşte până sâmbătă, 12 iunie, cea de-a VIII-a ediţie a Târgului Internaţional de Veşminte, Icoane, Cărţi şi Obiecte Bisericeşti, singurul târg bisericesc din România. Producători de obiecte bisericeşti din şapte ţări Austria, Italia, Germania, Grecia, Bielorusia, Ucraina şi România au expus icoane ferecate în aur şi argint, catapetesme şi scaune arhiereşti, maşini de brodat cu soft bizantin, cărţi şi reviste creştine. De la atelierele de vitraliu şi mozaic pot fi admirate şi cumpărate mozaicuri fine realizate din sticlă de Murano. Va fi lansat, în premieră pentru România, pianul cu clopote, un instrument muzical care funcţionează ca un Stradivarius perfect. Pianul cu clopote, realizat sub forma unei clopotniţe şi acompaniat de un alt instrument muzical (trompetă sau vioară), poate susţine un concert pe două voci din orice melodie. Instrumentul este brevetul celei mai vechi turnătorii de clopote din Europa - anul 1590. De asemenea, va fi prezentat veşmântul preoţesc cu broderie specială - 90 de culori pe centimetru pătrat şi cristale Swarowski, iar în premieră mondială va fi prezentată prima cădelniţă ortodoxă electronică. Târgul va fi deschis între orele 10:00 şi 18:00, iar intrarea este liberă.