Purcărete nu ia pulsul publicului

Sunt foarte rare ocaziile în care poţi să stai pe un scaun şi să îl asculţi pe creatorul Silviu Purcărete vorbind despre sine, despre naşterea spectacolelor sale, despre actori, despre locul unde se simte cel mai bine.

A existat o asemenea ocazie duminică, în ultima zi a Festivalului Naţional de Teatru (30 octombrie-7 noiembrie), când la UNATC tânărul cercetător şi critic de teatru Octavian Saiu a încercat să-l incite, cu şarmul său deja impus în arta conversaţiei, pe Silviu Purcărete la un dialog, care a avut ca bază un titlu ce îi leagă pe amândoi - "Fedra".

"Phaedra" a fost marele spectacol al lui Purcărete montat la Craiova cu Leni Pinţea-Homeag în rolul titular la începutul anilor '90 şi "Fedra" este titlul noii cărţi a lui Saiu, apărută recent la Editura Paralela 45 şi prezentată cu acest prilej. Acest "nume" a stat, deci, la baza dialogului între cei doi - un experimentat regizor al cărui nume este vehiculat de cunoscătorii teatrului de calitate din întreaga lume şi un tânăr profesor de teatrologie, care poate sta "la taifas" cu "vechi" specialişti în domeniul cercetării artei teatrale.

Publicul a fost format, în mare, din studenţi. Silviu Purcărete a ţinut să-i anunţe pe toţi că el ar putea să-i dezamăgească, pentru că nu este "omul-spectacol", că nu are talent de bun vorbitor. "Uneori mi se reproşează un soi de aroganţă, dar această rezervă a mea de a apărea ca om-spectacol nu vine din aroganţă, ci din reala mea capacitate: mai bine fac spectacole cu alţii pe scenă decât să mă manifest eu însumi", a afirmat regizorul. Când a fost întrebat cum s-a născut "Phaedra" din Bănie, el a mărturisit că nu au fost nişte obsesii culturale şi nici coşmaruri profunde, ci că a venit cu această idee actriţa Leni Pinţea-Homeag. Atunci când s-a hotărât, au lucrat foarte repede şi a ieşit ce a ieşit. Mulţi spun: o capodoperă scenică.

Ce fel de relaţie are Silviu Purcărete cu publicul? "Nu am nici un fel de relaţie cu publicul (...). Eu nu pot să asist la spectacolele mele când este public în sală. Premierele nu le văd, nu pot să simt pulsul sau reacţia publicului niciodată. Publicul sunt eu când fac spectacolul. Adică mă fac atunci că sunt publicul", a mărturisit creatorul.

"Regele moare" de Eugène Ionesco (prezentat în Festivalul Naţional, sâmbătă şi duminică) este, în opinia sa, un text şi comic, şi sumbu (...). "Este cel mai adevărat, cel mai simplu text. Cred că este cel mai puţin elaborat, în sensul mecanismelor ionesciene. E un text care n-are arhitectură, dar are fluiditate. E construit pe timp. De aici şi hazul textului. În mod normal, el e calculat ca timpul de spectacol să fie timpul real", a spus Silviu Purcărete, adăugând că a trebuit totuşi să schimbe "referinţele temporale" şi să lase spectacolul până la o oră şi jumătate, altfel ar fi durat patru ore.

"Şi acest spectacol s-a născut relativ întâmplător. E făcut cu nişte actori francezi - prieteni cu care am lucrat mai multă vreme şi care de câţiva ani s-au chinuit financiar să monteze această întreprindere. Nu e făcut de nici un teatru. E de fapt improvizaţie studenţească, economiceşte vorbind. O «coproducţie internaţională» de fapt e o mică improvizaţie de oameni săraci. E vorba despre companiile independente care nu au teatru şi încep să cerşească bani pentru un proiect peste tot. Şi acum, că e moda cu Europa, se poate căuta în mai multe locuri. În funcţie de cine dă bani se alcătuieşte această «coproducţie internaţională» cu artişti internaţionali.

Dar de fapt s-a întâmplat că eu aveam un grup de cinci actori francezi cu care voiam să fac piesa, iar ei după ce au cerşit peste tot au găsit mai mult sprijin în Slovenia, iar de acolo li s-a spus: «Domnilor, noi vă dăm bani, dar trebuie să băgaţi şi sloveni în distribuţie». Deci, au zburat nişte francezi naţionali şi au venit nişte internaţionali. Coproducţie internaţională este semnul marii sărăcii. Mesajul meu este: încercaţi să luptaţi pentru producţii naţionale, şi nu coproducţii internaţionale", a spus pe un ton accentuat sarcastic Silviu Purcărete, oarecum iritat de apariţia în presă a acestei îmbinări "coproducţie internaţională".

A mai spus, între altele, că lucrurile importante şi bune le faci în familie, "cum ar veni cu o trupă, cu oameni cu care te înţelegi, care te cunosc, pe care îi cunosc", adică aici, în România.
A fost "o lecţie de teatru", cum avea să remarce criticul Marina Constantinescu despre această întâlnire cu Silviu Purcărete.