x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Reacția unui artist revoluționar

Reacția unui artist revoluționar

de Magdalena Popa Buluc    |    24 Iun 2020   •   13:24
Reacția unui artist revoluționar

Unul dintre inițiatorii mișcării artistice internaționale de avangardă, românul Marcel Iancu, care a revoluționat normele artei, contribuind la nașterea acestui fenomen la Cabaret Voltaire din Zurich în 1916, semnează 33 de lucrări de grafică și pictură, din care câteva, aferente chiar perioadei DADA – (1916-1920), rarisime la nivel mondial, care vor fi scoase la vânzare în Licitația unei Colecții de Avangardă, joi, 25 iunie.

Astfel „Nouvelle trophee” este una dintre aceste lucrări excepționale ale lui Iancu, ce datează din chiar anul DADA, 1916, realizată într-o abordare cubist-constructivistă, printre primele lucrări nefigurative realizate de un artist român, ilustrând dorința de ruptură cu tradiția, ale cărei valori permiseseră izbucnirea unei conflagrații precum Primul Război Mondial în 1914. Lucrarea pleacă în licitație de la un preț de pornire de 400 de euro.

O altă lucrare a reputatei perioade, de data aceasta înfățișând o eboșă de arhitectură cubistă, undeva între o fantezie constructivistă și o prelucrare „a la Corbusier” a prototipului casei balcanice, interese ce au preocupat arhitectura lui Marcel Iancu în perioada interbelică, „Maison avec Observatoire”, datează din ultimul an al războiului, 1918, și are un preț de pornire în licitație de 600 de euro.

Pionul principal din istoria modernității românești și europene, Marcel Iancu, semnează în licitație și lucrările de referință: „Dada 54”, „Blanc sur Blanc” sau portretele Miliței Petrașcu și al lui Felix Aderca care pornesc în licitație de la un preț de pornire de 600 de euro. O altă operă expresivă din licitație, cu tentă erotică, datând din anul de debut DADA 1916 și care poartă semnătura artistului idealist este „Dansatoarea”, cu un preț de pornire de 900 de euro.

Cea mai mare colecție de avangardă scoasă vreodată la vânzare în România cuprinde aproape 300 de piese. Între acestea se regăsesc lucrări rare semnate de pictorul suprarealist Victor Brauner, fotografii din colecții prestigioase, ilustrându-l pe Constantin Brâncuși, lucrări de grafică ale avangardei internaționale precum Man Ray, Lajos Kassak, Francis Picaba ori Moholy-Nagy, Haring sau Michel.  Piesele de excepție pot fi vizionate pe site-ul artmark.ro sau în expoziția de la Palatul Cesianu-Racoviță, iar joi, 25 iunie, licitate exclusiv online pe platforma Artmark Live.

×
Subiecte în articol: Marcel Iancu dadaism