x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Reciclaţi!

Reciclaţi!

de Anca Aldea    |    11 Oct 2008   •   00:00

Între 3 şi 12 octombrie, Budapesta găzduieşte "Săptămâna Internaţională a Designului", eveniment centrat, anul acesta, pe "dialogul" între client/producător şi designer.



Între 3 şi 12 octombrie, Budapesta găzduieşte "Săptămâna Internaţională a Designului", eveniment centrat, anul acesta, pe "dialogul" între client/producător şi designer.


Creatorii de modă care şi-au prezentat articolele de îmbrăcăminte ecologice în capitala Ungariei au mizat, probabil, pe un dublu efect – au şocat prin prezentarea, de exemplu, a unei "vestimentaţii" alcătuite preponderent din furtunuri de duş sau unei rochii dotate cu "tulumbe" încreţite (întocmai racordurilor de scurgere ale vaselor de toaletă). Cu toate acestea, mesajul lor a fost unul cât se poate de clar – reciclaţi! Reciclaţi pentru a proteja Paneta!


Aflat deja la a cincea ediţie, evenimentul de la Budapesta a fost organizat în jurul ideii de interacţiune între consumator şi obiect, al ideii de legătură între client/producător şi designer. Una dintre piesele de rezistenţă a constat în prezentări de modă ecologică, în care designerii şi-au etalat talentul în ceea ce priveşte realizarea unor piese de vestimentaţie din materiale reciclabile. Culori îndrăzneţe, croieli extravagante, multe dintre ele extrem de bizare. Designerii nu s-au ferit să folosească cele mai trăsnite obiecte – de la banalul furtun de duş şi materiale plastice până la paiele colorate, folosite, de regulă, la consumul de băuturi exotice sau răcoritoare. Şi pentru ca apropierea de natură să fie sută la sută originală, regizorii spectacolului de modă au organizat, pentru modele, plimbări pe podium în picioarele goale. Desigur, obligatoriu în ţinutele pręt-á-porter realizate din materiale reciclabile.

×
Subiecte în articol: art - portret de artist