x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale "România debarcă în lagună"

"România debarcă în lagună"

de Tudor Cires    |    24 Ian 2008   •   00:00
"România debarcă în lagună"

Din 25 ianuarie, Veneţia dă frâu liber fanteziei, improvizaţiei şi surprizei întâlnirilor cu mască şi fără mască! Zilele Carnavalului, care dureaza până la 5 februarie, au fost puse de organizatori anul acesta sub semnul celor cinci simţuri; fiecăruia corespunzându-i un amplasament geografic pe serenisimul petic de lagună, dar şi un program în care Romania are, pentru prima dată, statutul de invitat oficial şi atribuţii onorante în materie de cultură.


Din 25 ianuarie, Veneţia dă frâu liber fanteziei, improvizaţiei şi surprizei întâlnirilor cu mască şi fără mască! Zilele Carnavalului, care dureaza până la 5 februarie, au fost puse de organizatori anul acesta sub semnul celor cinci simţuri; fiecăruia corespunzându-i un amplasament geografic pe serenisimul petic de lagună, dar şi un program în care Romania are, pentru prima dată, statutul de invitat oficial şi atribuţii onorante în materie de cultură.


Carnavalul – ieri şi azi

Libertate şi anonimat – garantate de mască, plăcere artistică, dublată de fantezie şi de libertinaj, catharsis care durează mai multe săptămâni şi cosmopolitism incredibil, iată ce făcea şi încă mai face carnavalul veneţian absolut unic! "Sub protecţia anonimatului" dat de mască, fantezia şi jocurile de tot felul erau îngăduite, fără rezervă; la ele puteau participa laolaltă bogaţi şi săraci. Pofta de viaţă şi de distracţie era aşa de mare, încat, în 1789, s-a ţinut secretă moartea dogelui, pentru a nu afecta Carnavalul, în desfăşurare… Fără a-şi pierde din calităţile fundamentale, Carnavalul Veneţian a devenit astăzi, după 900 de ani, mai cosmopolit, o dată cu avalanşa sutelor de mii de turişti care se amestecă în turbionul sufocantei oferte culturale. Ofertă în care România are anul acesta responsabilităţi deosebite.


Comunicat veneţian

Directorul A.I. al Institutului Român pentru Cultură şi Cercetare Umanistică (IRCCU) din Veneţia, dr. Monica Joiţa, ne informează că participarea României, în calitate de invitat de onoare la Carnaval, debutează vineri, 25 ianuarie, la ora 19:00, când, la Palazzo Correr, sediul IRCCU, va avea loc vernisajul expoziţiei "Apa şi lutul", organizată de Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR). Expoziţia va fi prezentată publicului veneţian şi turiştilor din întreaga lume de dr Paula Popoiu, directorul general al muzeului. De asemenea, din prima zi a Carnavalului, în Campo Santa Fosca, aflat în faţa IRCCU, va începe să funcţioneze un stand românesc, care va oferi participanţilor la cea mai mare sărbătoare din Cetatea Dogilor materiale promoţionale puse la dispoziţie, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, de ICR, de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale şi de Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale. Tot la 25 ianuarie, la cel mai prestigios for academic din Veneţia, Ateneo Veneto, va avea loc lansarea traducerii în limba română a volumului de versuri "Pe strade sconosciute" ("Pe drumuri neştiute"), aparţinând lui Gino Pastega, unul dintre cei mai importanţi poeţi veneţieni. La eveniment vor lua cuvântul Antonio Alberto Semi, preşedintele Ateneului, Ştefan Damian, italienist şi profesor la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, Giuseppe Goisis, filosof şi profesor la Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia, Monica Joiţa, director A.I. al IRCCU Venetia, iar actriţa Maria Pia Colonello va recita din versurile poetului.


Mari nume româneşti la Veneţia

Carnavalul veneţian a deschis întotdeauna sezonul operelor şi comediilor pe care cetatea le aşteptă cu nerăbdare. Cererea de spectacol era atât de serioasă încât, în 1749, Carlo Goldoni se angaja să scrie 16 comedii pentru un singur carnaval!… România va întregi acest spectacol neîntrerupt al trupelor de teatru, muzicienilor, artiştilor plastici şi dansatorilor care vor urca pe scene sau vor da reprezentaţii în spaţii improvizate, după obiceiul medieval. Aşa cum informa Institutul Cultural Român, ţara noastră va fi amfitroana a cinci nopţi româneşti în Pavilionul Italiei de la Bienala Veneţiană de Artă şi Arhitectură. Aici vor avea loc concertele formaţiilor Shukar Collective şi Savale, Nightlosers, Marius Mihalache, Nicolas Simion şi Amadeus. Tot în Pavilion se va organiza o discotecă în care va performa, seară de seară, DJ Vasile, Electric Brother şi DJ Gojira. În alte săli vor fi proiectate filme româneşti ale noului val de cineaşti români, dar vor putea fi urmărite şi videoclipuri muzicale oferite de importante case de discuri din România. În sfârşit, alte trei spaţii vor fi populate de tineri artişti plastici români cu lucrări de pictură, grafică şi sculptură realizate, în ultima perioadă, la Roma, special pentru acest eveniment.


Prezenţa României la Carnaval: o chestiune de imagine

Ministerul Român de Externe scontează pe o bună primire a ambasadorilor culturii române în spaţiul cosmopolit veneţian, în ciuda complicatelor ecuaţii politice asupra cărora Roma şi Bucureştiul mai stau încă aplecate. "Considerăm, declara marţi la conferinţa de presă consacrată lansării programului românesc la Veneţia, ministrul Adrian Cioroianu, că este foarte important faptul că România este primul invitat al Carnavalului de anul acesta şi că prezenţA românească va acoperi întreaga perioadă a carnavalului, de la 26 ianuarie la 5 februarie… Evenimentul este o oportunitate pentru prestabilirea imaginii reale a României, dar şi o dovadă a aprecierii de care se bucură ţara noastră în peninsulă şi a normalităţii legăturilor noastre culturale."

×
Subiecte în articol: arte