O amplă acţiune dedicată promovării culturii italiene şi produselor italiene, "Săptămâna italiană la Muzeul Satului" se va desfăşura în perioada 28 mai-3 iunie, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti".
Manifestarea se înscrie în seria de evenimente dedicate interculturalităţii iniţiate de Muzeul Satului şi se desfăşoară în cadrul programului "Dialogul civilizaţiilor", în care se înscrie şi proiectul "Săptămâna japoneză la Muzeul Satului", derulat în vara anului 2009.Săptămâna va include expoziţii, prezentări de muzică şi carte italiană, cursuri de limbă şi cultură italiană, proiecţii de filme, artă culinară italiană, spectacolele şi ateliere de circ.
Evenimentul este organizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" şi Ambasada Italiei, împreună cu Institutul Italian de Cultură "Vito Grasso" şi Camera de Comerţ Italiană pentru România, cu sprijinul ADV Communication, Asociaţiei Italienilor din România al Comitetului Italian pentru Asociaţii şi ONG-uri în România.