Spectacolul "Secta femeilor" (montat de Toma Enache, după piesa "Norii" de Aristofan), cu Sebastian Papaiani şi Claudiu Bleonţ în distribuţie, va fi prezentat în premieră, joi, de la ora 19:30, la Teatrul Nottara din Bucureşti. Evenimentul artistic este un spectacol aniversar dedicat marelui actor Sebastian Papaiani care împlineşte anul acesta 75 de ani de viaţă şi 50 de ani de carieră în teatru şi film.
"Fără credinţă omul devine un clovn. Un clovn ce acţionează cu sau fără plăcere, într-un Circ pe care cu siguranţă Diavolul este cel care îl regizează. Iar noi nu ştim asta, pentru că subtilitatea cu care Diavolul ştie să regizeze depăşeşte abilitatea noastră de percepere a planurilor sale. Planul lui în acest caz pare foarte simplu: dacă ai nevoie de bani (şi cine nu are nevoie de bani!) trebuie să renunţi să mai crezi în Divinitate şi să crezi într-un om (Socrate sau oricare altul) care are un număr de adepţi ce se închină altor divinităţi, cum sunt Norii, Absolutul", spune Toma Enache, referitor la spectacol.
Din distribuţie mai fac parte, printre alţii, Teodora Calagiu, Adrian Anghel, Rozana Radu, Sandra Şimon şi Tamara Roman.
Biletele au fost puse în vânzare la Teatrul Nottara, Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Palatului, Magazinul Muzica, reţeaua Magazinelor Diverta, Germanos, Librăriile Cărtureşti, Staţia de Metrou Unirii 2.