x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Şi craniile sunt celebre

Şi craniile sunt celebre

de Dana Cobuz    |    06 Mai 2011   •   16:16
Şi craniile sunt celebre

O mustaţă infamă, orbite în forma lentilelor rotunde de ochelari, şuviţa care acoperă chelia, dantura proeminentă, acoperământul de călugăriţă. Detalii care fac diferenţa şi te ajută să recunoşti... craniul!
Născut în 1981, la Târgu Mureş, Istvan Laszlo, artist român cu origini maghiare, a devenit celebru în comunitatea amatorilor de artă contemporană din Irlanda anul trecut, când şi-a expus colecţia „The Anatomy of Skulls” (Anatomia craniilor) la Sebastian Guinness Gallery din Dublin.

Istvan Laszlo crede că cel mai mare rol al artei este puterea ei de a redefini percepţia noastră asupra istoriei şi a lumii contemporane. În procesul creator, românul nu se limitează la o singură tehnică şi îşi alege cu grijă cel mai potrivit mediu de exprimare a concepţiilor artistice. În consecinţă, paleta de creaţii este largă: de la sculptură la desen, fotografie şi imagine video, artistul le foloseşte şi le leagă pe toate printr-un element foarte important, dualitatea.

Aşa cum avem zi şi noapte, iubire şi ură, bine şi rău, lucrările lui Laszlo supun criticii privitorilor elemente antagonice şi contrastante. Trecutul artistului – bântuit de umbrele comunismului şi tranziţia abruptă către democraţie a României, şi-a pus amprenta pe munca lui, adesea atinsă de umorul negru. Iar acest lucru este vizibil şi în seria „The Anatomy of Skulls”.

Istoria ne arată că, de la picturile tibetane timpurii până la Durer, Goya, Picasso şi, mai nou, Damien Hirst, artiştii au fost fascinaţi de simbolul craniului, element al alchimiei artistice. Craniul este deopotrivă simbol al morţii şi al fragilităţii vieţii.

 

Clasic şi 3D
Laszlo a ales 12 figuri celebre ale artei, istoriei, religiei şi muzicii secolului al XX-lea, pe care le-a desenat în stilul „craniu”, creând ulterior un film 3D din lucrările lui. Fiecare dintre aceste personaje – Warhol, Duchamp, Beuys, Gandhi, Mao, Lenin, Hitler, Michael Jackson, Papa Ioan Paul al II-lea, Maica Teresa, Lennon şi Freddie Mercury – a lăsat o amprentă asupra umanităţii, indiferent dacă lumea i-a perceput ca eroi, sfinţi sau ticăloşi. Dincolo de ironiile evidente din lucrările sale, Istvan Laszlo lansează o întrebare: Îndrăzniţi să vă priviţi „dezbrăcaţi” de piele şi carne?

×
Subiecte în articol: fun