x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Ţesătura memoriei…

Ţesătura memoriei…

de Roxana Jianu    |    06 Feb 2013   •   16:17
Ţesătura memoriei…
Ce variante avem atunci când dorim să păstrăm o amintire vie, pe o perioadă cât mai lungă, poate chiar veşnică? Ei bine, o artistă născută în Finlanda are răspunsul: crearea expoziţiei “Weaving memory” în urma căutării amintirilor pierdute.

Eeva Kukkonen, autoarea despre a cărei expoziţii vom vorbi astăzi, a ajuns la Galeria “Anca Poteraşu” la începutul lunii ianuarie. Locul şi oamenii nu-i sunt deloc străini, deoarece în anul 2010 a avut loc prima colaborare cu aceasta, atunci când s-a lansat proiectul “Little Yellow Studio”. De această dată, expoziţia artistei, “Weaving memory”, face posibilă interacţiunea dintre pictură şi broderie. “Eeva Kukkonen, prin această expoziţie, spune o poveste emoţională; ea face o reconstituire a poveştii ei personale. Este trecutul ei aici. A ales ţesătura pentru a păstra tradiţia din ţara sa natală. Această expoziţie unică este delicată, prin lucrări se transmite o sensibilitate”, a explicat Anca Poteraşu.

Lucrările, efectuate o parte în 2012 şi câteva în ianuarie 2013, chiar la galerie, au o uşoară notă de mister. Personajele abia se văd, lăsând astfel privitorul să dezvolte ideea, să desluşească povestea. Tehnica este ulei pe pânză, iar culorile folosite sunt calde. Aflăm de la autoare că opera “Circle of protection” redă nunta bunicilor săi, în jurul cărora se află un cerc despre care se spune că îi va păzi de rele. Într-o alta este autoportretul artistei, dezvăluindu-ne cum ar fi arătat dacă ar fi trăit în Karelia, o regiune din sud-estul Finlandei, loc din care este originară o parte a familiei Eevei. “Pornind de la o vizită a locurilor şi a fostelor case ale familiei care abia se mai discern, Eeva a pornit acest proiect reflectând asupra creativităţii decoraţiunilor produse de bunicii ei, ca o călătorie de reconstrucţie a memoriei tradiţiilor pierdute. Pe lângă această căutare, lucrările Eevei contribuie la supravieţuirea culturii kareliene şi cultivă interesul pentru activităţile tradiţionale în general”, Bortolotti Frediano, cel care a colaborat cu festivaluri şi expoziţii de artă din Berlin, oraş în care trăieşte în prezent artista şi Italia. Tot de la acesta aflăm că “în contextul deschiderii oferite de Uniunea Europeană în forma ei actuală, e un exerciţiu de datorie ca un artist să raţioneze asupra diferenţelor de limbă şi tradiţie”.

Eeva Kukkonen s-a născut în 1985, în Turku, Finlanda. A studiat pictura în Bologna, la Academia de Arte Frumoase, în 2009. Faptul că nu mai locuieşte de 10 ani în Finlanda nu a oprit-o să îşi arate originile cu ajutorul lucrărilor sale. Dintre expoziţiile personale amintim “Every man’s memory is his private literature” şi “Vi presento la mia famiglia e qualche amico animale”, iar dintre cele de grup: “Sogni, segni e sintomi III”, “Open studios” şi “MMX Open Art Venue”.

Despre tradiţiile şi cultura Finlandei puteţi afla mai multe la expoziţia aflată la Galeria “Anca Poteraşu”, până la 15 martie, 2013.


×
Subiecte în articol: ţesătură memorie