Trebuie să fi fost un bărbat dificil şi greu de iubit

Este unul dintre cei mai importanţi cronicari literari ai tinerei generaţii. Fascinaţia pentru lumea plină de obsesii a lui Anton Holban a început atunci când a început să-i cerceteze opera şi viaţa. Despre scriitorul care a murit într-o zi de ianuarie a anului 1937, cu o lună înainte să împlinească 35 de ani, criticul Marius Chivu ne-a spus o poveste...

Jurnalul Naţional: Cum arată, pentru dumneavoastră, lumea lui Anton Holban şi când s-a întâmplat prima întâlnire cu textele lui?

Marius Chivu: Prima dată am citit "O moarte care nu dovedeşte nimic" pe când eram la liceu, la recomandarea vânzătoarei singurului anticariat din oraşul meu natal, Rm. Vâlcea. Apoi, după ce am terminat facultatea, l-am descoperit cu adevărat recitindu-l pentru a scrie studiul critic şi a alcătui antologia din proza lui scurtă "Conversaţii cu o moartă", apărută la Editura Polirom în 2005. Am fost fascinat de obsesiile lui, de faptul că scrisorile şi jurnalul lui comunică perfect cu literatura sa, de moartea lui prematură - avea 35 de ani fără o lună - pe care o anticipase... A murit la spitalul Filantropia în urma unei nereuşite operaţii de secţiune a nervului simpatic şi a unei apendicite mai vechi care dăduse în septicemie. În ultimele scrisori vorbeşte despre moarte, nu credea că operaţia va reuşi.

La moartea lui Holban, Eugen Lovinescu spunea despre el "N-ai avut nici imaginaţie, nici fantezie şi n-ai făcut din artă un joc şi o invenţiune (...) scrisul tău a ieşi din nervi şi din sânge." Cât de justificată este afirmaţia lui?

Foarte justificată. Holban era incapabil să scrie despre altceva decât despre sine, o concepţie despre literatură care, în epocă, n-a fost pe deplin înţeleasă. Cred că Holban a făcut la noi, influenţat de Proust şi Gide, autoficţiune avant la lettre. Romanele şi povestirile lui sunt transcrieri fidele a psihologiei şi vieţii sale interioare mereu zbuciumate şi mereu în curs de maturizare, pendulând între chinurile iubirii şi obsesia morţii. Deşi a fost iubit, relaţiile sale au eşuat rând pe rând, a fost un singuratic, un mare nefericit în dragoste şi un discret bolnav. Din cauza bolii a fost scutit, de pildă, de satisfacerea serviciului militar. Dragostea şi moartea au fost singurele sale teme literare.

Scrisul era viaţa lui

Cât din biografia lui Holban se regăseşte în scriitura lui?

Toată biografia a folosit-o în scop literar. Biografia lui nu lasă loc nici unei îndoieli că literatura era chiar viaţa lui: prototipul Irinei din "O moarte care nu dovedeşte nimic"  a fost Nicoleta Ionescu, după a cărei moarte reală (se va "conversa" cu ea moartă în nuvele simţindu-se vinovat că-i anticipase moartea în roman) s-a căsătorit cu Maria Dumitrescu, fostă elevă a Nicoletei Ionescu şi cea care va deveni, la rându-i, personajul din "Ioana"... În scrisorile lui către prieteni se pot găsi frecvent afirmaţii ca acestea: "Pentru mine literatura nu e grea, numai Mă transcriu" sau "Socot viaţa prea scurtă şi prea tristă ca să ţi-o consumi inventând". În unele scrisori încurcă numele personajelor literare cu ale femeilor care îl inspiraseră, iar uneori pagini din notaţiile sale de jurnal trec în roman fără schimbări. În romanul "Jocurile Daniei" transcrie întocmai numărul de telefon al Lydiei Manolovici, cea cu care avusese relaţia ce-i inspirase romanul. Concepţia lui literară este, de altfel, cea mai radicală din epocă. Nimeni nu îndrăznise să scrie literatură cu un asemenea grad de autenticitate. Lucru care, de altfel, i-a adus şi necazuri. Celebrul editor Leon Alcalay i-a comunicat lui Eugen Lovinescu faptul că nu-i putea publica "Jocurile Daniei", întrucât romanul era mult prea indiscret în ceea ce privea familiile Manolovici şi Şaraga-Socec şi se temea ca scandalul stârnit să nu-l ducă la faliment.

Cum aţi descrie "jocurile" iubirii la Holban? Cât de lung e drumul de la fericire la disperare?

La Holban şi la personajul său, Sandu, fericirea este mereu umbrită de obsesia că ceva scapă înţelegerii, că nimic nu e perfect şi nu durează. Îşi trăia viaţa ca în cărţi, iar când scria încerca să înţeleagă ce a trăit. Niciodată nu se afla acolo unde trebuie. Era un tip livresc, paseist, fatalist, dar, în acelaşi timp, voia să trăiască dragostea foarte lucid, să analizeze totul în detalii... De aceea "jocurile iubirii" sunt la el atât de chinuite. Trebuie să fi fost un bărbat dificil şi greu de iubit.

Se poate vorbi despre un "ideal feminin" la Anton Holban? Ce urmăreşte scriitorul? Să-l descopere, să-l înţeleagă, să i se lase cucerit, să-i ucidă misterul...

Personajul masculin al lui Holban încearcă tot timpul să clarifice. Pasiunea nu e suficientă, e un spirit cartezian, introspectiv, analitic...
Vrea ca femeia să-i fie supusă, să o domine psihologic, dar atunci îl plictiseşte, iar când este misterioasă, îndoielile îl chinuiesc. "Idealul feminin" al lui Holban este femeia senzuală, elegantă şi neapărat cultivată sau care se lasă educată de el. Ignoranţa şi frivolitatea îl fac să sufere.

Cum arată începutul de secol al XX-lea, judecând după proza lui Holban?

Foarte modern. Exclusiv citadin, cu filme la cinematograf, concerte la Ateneu, cafenele, excursii la munte şi la mare, cu autoturismul sau cu vaporul, plecări în străinătate... Holban însuşi era pasionat de călătorii, a vizitat Bretania şi Luxor-ul şi a scris multe note de călătorie.

Autenticitate

De ce credeţi că textele lui au fost de cele mai multe ori ignorate din programele şcolare şi care ar fi motivele pentru care aţi recomanda lectura lui?

Nici eu nu-mi explic prea bine de ce Holban n-a fost predat cum se cuvine, deşi, psihologismul său, care-l face cel mai proustian dintre romancierii noştri, şi prezenţa celor mai numeroase elemente gidiene de metaroman din literatura noastră l-au făcut pe Nicolae Manolescu însuşi să-l considere drept unul dintre cei mai radicali "pionieri" ai romanului românesc. Teoria mea e că, murind la 30 de ani, s-a considerat că literatura lui nu-şi atinsese maturitatea creativă şi că nu şi-a scris capodopera. De fapt, a scris-o: "Jocurile Daniei", romanul său de o autenticitate dusă la exterm, terminat până să moară, dar publicat postum, abia în 1971. Holban a fost unul dintre cei mai fini, mai inteligenţi şi mai cultivaţi scriitori din epocă (G. Călinescu vorbea de "inteligenţa şi cultura lui ieşite din comun") şi a lăsat în urmă câteva cărţi de proză esenţiale pentru perioada de atunci şi durabile până azi. Sper ca prin această reeditare Holban să fie redescoperit şi perceput aşa cum a fost: adevăratul înnoitor al prozei scrise în perioada interbelică.

Holban în primăvara lui Ştefan Luchian...
Panou decorativ - Primăvara (1901) face parte, se pare, dintr-un ansamblu de patru piese, un ciclu al anotimpurilor, realizat în prima perioadă de creaţie a artistului, când încă experimenta noi tehnici, procedee sau forme de exprimare plastică. Lucrarea reprezintă o parte dintr-o comandă mai mare solicitată de Victor Antonescu (1871-1947), deputat de Teleorman şi mare proprietar, pentru decorarea casei sale din Bucureşti, de pe strada Colţei. Pânza reprezintă cel mai reuşit exemplu din opera artistului, de compoziţie în cel mai pur stil Art-Nouveau, etapă ce va rămâne doar un experiment izolat în cadrul creaţiei sale. Stilizarea formei, prezenţa abundentă a elementului vegetal, folosirea liniei-contur elegantă, sinuoasă, ce creează ritm interior, asemeni ilustraţiilor lui Aubrey Beardsley (1872-1898), tonurile pastelate, diafane, contribuie toate la configurarea unei imagini-alegorie. Ştefan Luchian (1858-1916) Panou decorativ - Primăvara, Ulei pe pânză (1901). (Monica Enache)

"A murit la spitalul Filantropia în urma unei nereuşite operaţii de secţiune a nervului simpatic şi a unei apendicite mai vechi care dăduse în septicemie. În ultimele scrisori vorbeşte despre moarte, nu credea că operaţia va reuşi"

"Îşi trăia viaţa ca în cărţi, iar când scria încerca să înţeleagă ce a trăit. Niciodată nu se afla acolo unde trebuie. Era un tip livresc, paseist, fatalist, dar, în acelaşi timp, voia să trăiască dragostea foarte lucid, să analizeze totul în detalii... Trebuie să fi fost un bărbat dificil şi greu de iubit"
Marius Chivu